Viorel Ivanciu va fi noul președinte al organizației municipale a PNL Călărași

Vineri, 3 noiembrie, vor avea loc lucrările Comitetului de Coordonare Locală a PNL Călărași care va stabili noul preşedinte al filialei. Alegerile de vineri sunt, în fapt, o formalitate, singurul candidat pentru acest post, rămas vacant după alegerea lui Daniel Drăgulin în funcția de președinte al organizației județene, Viorel Ivanciu, având sprijinul conducerii județene dar și al organizației municipale.

Ivanciu a intrat în politică în anul 2010, dar a reușit să se impună rapid în cadrul PNL Călărași, fiind desemnat în două rânduri să conducă interimar organizația locală. A fost ales consilier local în 2012 iar din 2016 ocupă funcția de viceprimar al municipiului Călărași.

De altfel, dacă actualul primar nu va mai candida, așa cum a anunțat în repetate rânduri, Viorel Ivanciu este posibilul candidat la Primăria Călărași din partea PNL.

Vineri vor mai avea loc alegeri pentru o funcţie de primvicepreşedinte, de vicepreşedinte şi de membru.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Primăria Vasilați/Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

COMUNA VASILAȚI,  JUDEȚUL CĂLĂRAȘI anunţă publicul interest asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “Reparații strada...

Închide