Ziua comunei Dorobanțu, aniversare cu voie bună şi cultură din plin!

Mircea Brândușă. Activităţile şi serbările organizate de Ziua Comunei Dorobanțu, duminică 5 noiembrie, i-au strâns laolaltă pe tinerii şi pe seniorii localității. Anul acesta, Ziua Comunei Dorobanțu a stat mai mult sub semnul culturii, fie că vorbim de portul popular, cântul sau tradițiile locale. Ziua Comunei a început cu o competiţie dedicată microbiştilor, care nu sunt puţini în localitate, un meci de fotbal din liga 5-a călărășeană disputat între echipa localităţii Atletic Dorobanțu şi o rivală din toate timpurile, Unirea Frăsinet, încheiat cu victoria oaspeților, 1-3.

Manifestările dedicate acestei importante sărbători a comunității au demarat la ora 12 în parcul central din comună cu două vernisaje ale expoziţiilor de tradiții populare realizate de către artistele plastice din localitate, care au atras admiraţia publicului. Cu privire la acest aspect care are ca scop promovarea, conservarea și păstrarea tradițiilor culturale, Vasile Stoica preciza: „Cultură fără oameni nu se poate realiza, pentru că fiecare om, mai mult sau mai puţin, deţine un patrimoniu de cultură şi atunci noi, fiind mai mulţi, culegem de la ceilalţi şi ne îmbogăţim propriile cunoştinţe. De aceea, nimic nu se poate face fără oameni!”.

Sărbătoarea a continuat, în cadru festiv, cu distincții acordate localnicilor, „oameni care fac cinste comunității”, aşa cum a declarat primarul Vasile Stoica. Despre actul artistic, respectiv Ansamblul Folcloric de Dansuri Populare „Spicul”, mândria comunității, coregraful Aurel Mailat, a punctat următoarele: „Ca și dansuri populare activitatea culturală în comuna Dorobanțu este destul de bine pusă la punct.

Am găsit un colectiv fantastic şi, cu ajutorul lui, am reuşit să îi atragem şi pe cei mai tineri, iar în prezent peste 80 de copii sunt pregătiţi, acum, în domeniul artistic. Un sprijin foarte important pentru noi a venit din partea consilierilor locali din Dorobanțu care au înţeles rolul culturii în comunitate, faptul că nu se poate face cultură fără bani, iar cultura dă identitate localităţii în care trăim. Sperăm să ne sprijine și în continuare!”. Ziua comunei Dorobanțu a continuat cu o paradă impresionantă a costumelor populare, prezentate de tinerii dansatori în ritmurile muzicii populare din toate regiunile țării.

Apoi, un sobor de preoţi din localitate au săvârșit o slujbă de pomenire și de mulțumire către mai marii județului. „Mulţumim lui Dumnezeu că a dat gânduri bune şi putere unei mâini de oameni inimoşi ca să dăruiască satului o asemenea sărbătoare. Iar pentru că în mijlocul nostru se află distinşi oaspeţi care conduc destinele ţării din Parlamentul României, mă bucur că am ocazia să mă adresez lor, în numele comunităţii de creştini ai parohiei noastre. Îi rog să ţină cont de spiritul poporului nostru, de tradiţia care reprezintă rădăcinile ce ţin neamul acesta şi, chiar dacă eu ştiu sigur că valul nu va putea fi oprit, măcar să avem bucuria şi mândria că reprezentanţii noştri, ai Călărașiului, vor încerca, prin votul lor din Parlament, să oprească nebunia acestui veac”, a fost mesajul lansat de către preotul parohiei Dorobanțu, părintele Marius Mocănașu.

Ceremonia a continuat pe scena frumos împodobită cu roadele toamnei, acolo unde primarul Vasile Stoica a oferit diplome de excelenţă invitaţilor: preşedintele PNL Călărași, Daniel Drăgulin, senatorul Răducu Filipescu, vicepreşedinții Consiliului Judeţean Călărași,Vali Barbu și Marian  Dinulescu, deputatul, Cătălin Predoiu, fostul senator, Liviu Tomoiagă, cât și din partea primarilor din comunele limitrofe. Mesajul primarului Stoica a fost simplu și a mers la inima auditoriului: „Bună ziua, dragii mei! Vă mulțumesc că sunteți azi aici într-un număr atât de mare.

Aș vrea să  fac cunoscut tuturor invitaților noștri, că NOI, ÎMPREUNĂ, am reuşit lucruri frumoase pentru Dorobanțu. Am reuşit să facem şcolile mai frumoase, am reuşit să facem grădiniţe mai frumoase, am reuşit să facem parcuri şi am reuşit să avem şi un proiect care este eligibil, pentru canalizare, iar anul acesta sperăm să obţinem finanţare, la fel şi pentru asfaltare. Am reuşit datorită oamenilor care ne-au sprijinit şi este foarte important ca în Guvern şi în Parlament să ai oameni de la tine din partid. Este important să spunem lucrurilor pe nume: dacă nu ai oameni care să te ajute nu poţi să obții bani.

Sper ca vicepreședinții Consiliului Judeţean să mă ajute ca în parteneriat să construim o comună modernă unde să trăim cu toţii aşa cum se cuvine într-o țară membră a U.E.”. La Mulți Ani, Dorobanțu! Vă doresc petrecere frumoasă tuturor!”. „Constat că aici este fundaţia tradiţiei în județul Călărași! Aveţi aici, la Dorobanțu, un om care pune suflet în tot ceea ce face, care cultivă spiritul românesc, care este mândru de tradiţia, istoria şi mai ales locurile acestea minunate, iar alături de el veţi reuşi să treceţi mult mai uşor peste greutăţi, un primar care s-a zbătut mereu pentru localitatea pe care o reprezintă. Acum, continuă să facă acelaşi lucru şi va obţine pentru comunitate tot ceea ce-şi doreşte”, a declarat senatorul Răducu Filipescu.

Iar pentru că aniversarea comunei a fost prilej de veselie, tinerii şi seniorii au continuat să bucure audienţa cu spectacole de dans modern, dans popular şi multă muzică bună oferită prin recitaluri extraordinare de renumiții interpreți de muzică populară: Mariana și Mihai Călin, Gelu Voicu, Mioara Velicu și Ion Paladi.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
27 noiembrie/Spectacolul de teatru – „Tango, monsieur?”, de Aldo Lo Castro 

Centrul  Județean de Cultură și Creație Călărași și Teatrul Nottara vă așteaptă luni, 27 noiembrie 2017, la spectacolul de teatru...

Închide