URME, SPATE LA PĂMÂNT, AŞTEAPTĂ ÎNVIEREA

Menţionată de Cl. Ptolomaei (Geographia III, 105: Dourostoron), Tabula Peutingeriana, în Itineraria Romana (VIII, 2: Durostero), Itinerarium Antonini, în It. Rom. (223, 4: Dorostoro), Ammianus Marcellinus, în Rerum gestarum libri XXVII, 4, 12: Durostorus ş.a. izvoare antice, Durostorum (Dorostolon, Silistra/ Bulgaria de azi) a fost o importantă aşezare romană cu nume trac (după alţi istorici, nume celtic) în vestul Dobrogei, pe malul drept al Dunării. În timp, locul bine chibzuit a contribuit la romanizarea întregii regiuni, a fost castrul Legiunii XI Claudia (Traian, 105-106), aşezare de negustori, meseriaşi şi veterani, cunoscută în timpul lui Antoninus Pius (138-161 e.n.) sub numele de canabae Aeliae leg. XI Claudiae, apoi  municipium Aurelium Durostorum  (Marcus Aurelius, 169 – 176 e.n.) şi importantă staţie vamală.

La Durostorum sunt cunoscuţi martirii creştini Dasius (303 e.n.) şi Aemilianus (362 e.n.), iar pe la 380 e.n., episcopul arian Auxentius, discipolul lui Wulfila, episcopul vizigoţilor.

În urma victoriei împăratului bizantin Ioan Tzimiskes asupra lui Sviatoslav, cneazul Kievului, şi varegilor (971), Durostorum va deveni capitala themei Paristrion (Paradunavon). (D.M. Pippidi, coord., Dicţionar de istorie veche a României, paleolitic – sec. X, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976, pp. 252 – 253).

Pe Domeniile Ostrov, sub viile Fermei 4, descoperiri arheologice indică prezenţa canabae Aelia (care acopereau necesarul de consum al trupelor), villa (ansamblu gospodăresc, fermă, situată la ţară / villa rustica), edificii termale, depozite, cuptoare de ars ceramică, necropole (v. şi recenta descoperire de la Ferma 1, la poarta Curţii dintre Vii, a mormântului dublu, incinerare – înhumare; monedă Antoninus Pius). La aceste ferme nu s-au indentificat turnuri de pază.

Cei interesaţi pot vizita în fiecare an, în luna august, şantierul arheologic din viile Fermei 4, „Canabele castrului Durostorum” (M.I., cod CT -/- m – A – 027119.02). Specialiştii Muzeului Naţional de Istorie, Bucureşti şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa oferă veritabile lecţii de istorie.

Opaiţul cu chipul Dyonisos, descoperit în viile Fermei 4, Ostrov (originalul se găseşte la Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi),  a devenit ulterior sigla Domeniilor Ostrov.

*

Pe Dunăre, la 9 km în aval de localitatea Ostrov (jud. Constanţa), se află o insulă: Păcuiul lui Soare. La capătul de NE al insulei, în faţa dealului Dervent, se risipesc ruinele unei fortificaţii de piatră (v. Pippidi…, Dicţionar…, pp. 454 – 456). De o frumuseţe unică, locul supranumit „Cetatea de sub ape”,  „Atlantida creştinismului românesc” sau „Insula zânelor” a fost identificat de unii cercetători cu Preslavul Mic, de alţii cu Vicina.

În studiul Despre localizarea Vicinei (în Pontica, 3, 1970, pp. 275-295), Petre Diaconu a încercat să identifice cunoscuta cetate de la Păcuiul lui Soare cu Vicina, locul de unde, la chemarea domnului muntean Nicolae Alexandru, şi prin mijlocirea patriarhiei bizantine, ierarhul Iachint va pleca spre a fi întronizat în capul Mitropoliei Ţării Româneşti, ca şef spiritual al noii dioceze a „Ungrovlahiei”.

Era în 1359, urmaşii lui Basarab alegeau definitiv între Roma şi Constantinopol (v, Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a Românilor , Ed. Humanitas, Bucureşti, 2013, pp. 82-84).

Încercarea lui P. Diaconu este socotită de Răzvan Theodorescu (Bizanţ, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale româneşti / sec. X – XIV, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1974, p. 143) , „prea puţin concludentă, ea neţinând seama nici de caracterul, deloc reprezentativ- pentru o importantă aşezare urbană cum va fi fost Vicina – , al materialului arheologic, datând din secolele XIII- XIV, descoperit în amintita cetate, nici de unele date clare, de geografie istorică sau de istorie ecleziastică care se opun plasării Vicinei într-un punct atât de îndepărtat de gurile Dunării şi atât de apropiat de Dârstor – Silistra”.

La fel ca Răzvan Theodorescu, nu puţini cercetători au susţinut prezenţa urmelor Vicinei la Măcin, la Niculiţel, la Isaccea, pentru aceasta din urmă localizare înclinând cei mai mulţi specialişti : Nicolae Grămadă, Vicina. Izvoare cartografice. Originea numelui. Identificarea oraşului, Cernăuţi, 1925; P.S. Năsturel, Aşezarea oraşului Vicina şi ţinutul de apus al Mării Negre în lumina unui portulan grec, în SCIV, 1-4, 1957, p. 295 – 305; C.C. Giurescu, Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul al X-lea până mijlocul secolului al XI-lea, Bucureşti, 1967, p. 210-211.

Pentru o plasare a Vicinei în părţile septentrionale ale Dobrogei dunărene, la Somova, pledează M. Lerian, în România literară, 10 august 1972, p. 27, apoi în BOR, 3-5, 1973, pp. 472 – 474 ( În legătură cu ipoteza Vicina – Somova. Câteva observaţii pe marginea unor fotograme ale zonei Somova).

Vestigiile arheologice, vegetaţia luxuriantă, bătrâna Dunăre cu o faună asemănătoare Deltei, o plajă cu nisip fin atrag în fiecare an turişti. Deocamdată, nu se poate vorbi decât de un turism spontan. Drumul care porneşte din DN3, din apropiere de Mănăstirea Dervent, este desfundat, iar accesul pe insulă este posibil doar prin localnicii care deţin bărci. Camparea este interzisă.

Astăzi, debarcaderul (cu anexele lui) fostei baze navale construită de bizantini este acoperit de bolovani de calcar, mâl şi nisip. Urme, spate la pământ, aşteaptă învierea…

De la Păcuiul lui Soare, trecând pe drumuri mărginite de cireşi, caişi şi viţă-de-vie,  purcezi lesne în sate vechi, la mănăstirea Dervent, unde se înalţă, din dorinţa şi prin grija stareţului, părintele arhimandrit Andrei Tudor, o adevărată catedrală închinată ierarhului dobrogean Iachint al Vicinei, apoi la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, la Rezervaţiile naturale Bugeac şi Esechioi.

*

Între Sacidava – dealul Muzait (sat Dunăreni, com. Aliman) şi Durostorum sunt semnalate încă cel puţin trei importante aşezări romane şi romano-bizantine: la Oltina (Altinum), unde, în afara unei fortificaţii cu o suprafaţă de 4 ha, se mai văd urmele unui grup de cuptoare pentru ceramică, care produceau ţigle şi cărămizi; la Dervent, în faţa cetăţii de la Păcuiul lui Soare, încă o cetate (sec. X-XI ), o fortificaţie de piatră înconjurată de un şanţ  de apărare, şi o necropolă; la Izvoarele / Pârjoaia (com. Lipniţa), tot o cetate, cu ziduri de piatră, în interiorul căreia a putut fi identificată o bazilică creştină din sec. V d.H. ( Ion Miclea, Radu Florescu, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de cultură şi artă. Daco-romanii, Ed. Meridian, Bucu-reşti, 1980).

La Pârjoaia încă se mai slujeşte într-o bisericuţă sub formă de corabie, de gard, adică cu pereţii de nuiele împletite „la trei pari”, apoi lutuiţi cu pământ, baligă şi paie de grâu. Refăcută de nenumărate ori (ultima oară de arh. Vlad Calboreanu, cel care în gospodăria sa din vecinătatea locaşului păstrează o minunată colecţie de arheologie-etnografie, vizitabilă din iunie până la începutul lui octombrie), biserica este monument istoric (sec. XVIII-XIX ?).

*

La vedere, dar rar băgate în seamă, sunt movilele de pământ (tumuli, curgane, gorgane), ridicate deasupra unui mormânt, pentru a-l proteja. Asemenea movile, cu un conţinut nu de puţine ori fabulos, râvnit de căutătorii de comori, se întâlnesc pe un vast areal, în care călăreţi născuţi în şa nu ară şi nu seamănă: din Dobrogea (cândva numită Sciţia Mică) şi Bărăgan, până în Crimeea şi Siberia, şi datează din epoci foarte vechi, începând din neolitic, apoi din epoca bronzului, a fierului, a migraţiilor.

Mergând pe DN3, dinspre Ostrov spre Păcuiul lui Soare, dai cu ochii în stânga de movila lui Petru. Opreşte-te şi ascultă o poveste  care s-a întâmplat la 29 octombrie 1715 la St. Petersburg: „lui Petru cel Mare, ţarul tuturor ruşilor, i se născuse un fiu şi mai marii ţării se strângeau de pretutindeni pentru a prezenta ţarinei Ecaterina felicitări şi daruri. Fiul unui fierar fost rob, Nikita Demidov, care devenise unul din cei mai bogaţi antreprenori ai exploatărilor de minereu din Urali, era în măsură să-i ofere darul cel mai impresionant, adică o sută de mii de ruble în monezi sunătoare şi o colecţie de opere de artă din aur curat. Nu se ştia despre provenienţa ei decât că venea din movilele funerare ale Siberiei, în care scormoniseră cu ani în urmă neobosiţii jefuitori…” (Karl Jettmar, Arta stepelor, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983, p. 17). Coincidenţa numelor, aproape mistică (Petru, cioban, plugar ? Petru,ţar) e, desigur, întâmplătoare, dar realitatea cultural-istorică şi eterna taină a movilelor (ce se ascunde într-un loc nedeschis?) sporesc spectaculozitatea peisajului ostrovit.

Şi dacă tot vă simţiţi aţâţaţi mergeţi la sud de DN3, spre Esechioi, urcaţi pe movila cea mare şi veţi simţi aur la tălpi. Noaptea, în pădurea locului, s-ar putea să vedeţi şi călăreţul trac vânând mistreţul…

*

Legendele se adună în teamă şi mister. Se spune că pe firul Ceairului cândva a curs Dunărea. Calci pe un drum alb, ferit de întuneric. Ajungi la Canaraua Fetii, Rezervaţie naturală, un canion cu pereţii de calcar, întins pe 20 km, ce începe aproape de Băneasa, de lângă balta Iortmac, şi trece în Bulgaria, unde îşi schimbă  numele şi firea în Suha Reka (Râul Secat). Stâncile, muşcate de vreme, ascund nişe, hornuri, grote, peşteri…

Într-o zi, pândită de turci, o fată, să-şi apere neprihănirea, s-a aruncat din susul canaralei. Haiduci şi oameni milostivi i-au căutat trupul, învelit în borangic, printre broaşte ţestoae, vipere cu corn, păiajeni şi şacali… A mai trecut o vreme, şi vor fi venit-plecat berze, şi vor fi venit-adormit călugări, va fi fost, poate, săpată şi o bisericuţă. Cine ştie? Poveştii nu i s-a dat de cap nici până astăzi, nici de către arheologi şi nici de către hoţii de comori. Doar dintr-un pom rotat lucesc pe lună plină ochii fetei, privind spre Mănăstirea lui Gherman al Dobrogei, zidită mai ieri sub poale de codru de vrednicul protosinghel Nicolae (Gherman).

Domeniile Ostrov, 2017

în Postul Naşterii Domnului

Notă: Prezentul articol este o selecţie din articolele serialului „Domeniile Ostrov. Fişe de monumente istorice”(Obiectiv Călăraşi, nr. 222 – 227, iunie – iulie 2013).

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
A fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea DJ 211 D

Marți, 14 noiembrie, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a semnat contractul de finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții „Modernizarea...

Închide