ÎNTRE DOUĂ VINERI

Vinerea, ziua în care a fost răstignit Mântuitorul, este personificată de credinţele populare. În cea mai sfântă dintre zilele lucrătoare ale săptămânii se posteşte şi se fac rugăciuni; nu se coase, nu se spală, nu se mătură prin casă. Vinerea e o sfântă, soră cu Sfânta Duminică, locuieşte într-o pădure, la marginea pământului, sau uneori la Poarta Raiului. Sfânta Vineri ajută, în basme, pe Făt-Frumos şi pe Ileana Cosânzeana să scape de piedici ; vindecă bolile şi fereşte oamenii de răutăţile vieţii, le aduce bucurii şi le iartă păcatele. Sfânta Vineri face ca fetele mari să se mărite şi să rămână frumoase. Fetele ascultătoare nu ţes vinerea la războiul de ţesut, pentru că aşa cum „bat vatalele în bătătura pânzei”, tot aşa va bate şi grindina. (Aurel Bodiu, Fast şi nefast în categoria timpului ţărănesc, în „Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei”, Cluj-Napoca, 2002). Sfânta Vineri se roagă „în genunchi pentru creştini”…

În vinerea de-atunci, 17 Brumar, la Sinaxar se pomeneau Sf. Ier. Grigorie Traumaturgul, episcopul Neocezareei, şi Ghenadie, patriarhul Constantinopolului.

Dimineaţa am trecut pe la Lache să împrumut nişte bani. Lache are 70 de ani şi copiii plecaţi afară. L-am găsit dând varza jos de la streaşina casei. Mă dumireşte că varza pe care trebuie s-o pui la murat trebuie lăsată până după Sfântul Dumitru, s-o pătrundă bruma. Lache se descurcă greu şi caută soluţii. Cu nu mult timp în urmă i-a făcut parastasul de un an nevestei. Era mulţumit că a reuşit să potrivească crucea de lemn de un an cu crucea de marmură, de veci…

Pe poartă intră o femeie cu mâinile ocupate. Duce o poşetă cât floarea soarelui şi o pungă de plastic. Calcă stăpână pe sine. „Ţiba !”, strigă la câinele care şterge treptele casei cu calendarul bisericesc. Pentru operativitate, dascălul bisericii împrăştie calendarele bisericeşti, cele de perete, aruncându-le peste gard în curtea enoriaşului. Apoi omul vine la biserică şi plăteşte ce-a primit plus „contribuţia” pe un an.

Femeia intră în casă, revine pe trepte, netezeşte cu grijă calendarul şi intră iar în casă.

Dom  Răzvan, mă lămureşte Lache, mi-e greu singur, mi-am luat femeie… Lache ţine încă piciorul pe prima treaptă a scării pe care a urcat la streaşină. Femeia aşază cu grijă varza în coşul împletit din nuiele şi amândoi, ţinând de câte o toartă, duc coşul în cuhnia încălzită anume.

*

La prânz am plecat cu Maria la Bucureşti. Marius, ginerele nostru, ne făcuse cadou biletele pentru spectacolul Corului Armatei Roşii.

Până la începerea spectacolului de la Sala Palatului am trecut pe la „ai mei”, în Crângaşi. Am intrat în blocul unde au stat părinţii, după demolare, şi copiii, după căsătorie. Se înserase, la etajul 2 se stinse un bec, în clar-obscur uşa de la apartamentul părinţilor mei părea deschisă la perete. Pentru o clipă mi-am revăzut părinţii. Tata îmi povestea că în lagărul de prizonieri din Rusia, de la Reazan, a încercat patru ani la rând să-i scrie mamei o scrisoare. Mama se chinuia să încălzească la aragaz pomana de la parastasul lui tata. De fapt, apartamentul 70 era gol. La Ghencea oasele lui tata s-au numărat între ele de sute de ori. Mama îşi trăieşte sfârşitul pe Moşia bunicilor, la Nuci.

Pe aceeaşi scară, la etajul V, apartamentul copiilor e şi el gol de câteva zile, dar din alte motive. Câteva abţibilduri pe uşi, două ceasuri pe perete, câteva prosoape la baie, o masă şi două scaune la bucătărie îmi amintesc că până la petrecerea mamei în câmpie, Ruxandra, Marius, Andreea şi Radu au vieţuit în apartamentul 86. S-au mutat şi au vândut apartamentul. Andreea vrea să păstreze doar o cheie de la locul unde s-a născut şi a crescut 16 ani…

Mă mişc între oglinzi şi amintiri până mi se aşează pe retină imagini mângâietoare : nuntă, maternitate, şcoală, vacanţe…

*

Când a bătut gongul în sală nici un loc nu mai era liber – biletele fuseseră vândute cu câteva luni în urmă – , semn clar că românii ştiu să aştepte cu răbdare zenitul cultural, chiar dacă el se află în răsărit. Imaginile care însoţesc cântecele, ele însele cu aceeaşi temă, trimit invariabil la „rodina mati” (patria mamă), „biruitoare şi legendară”. Mi-am reamintit de omul în pufoaică din Piaţa Roşie. Bea votcă, se închina ca un mujic, aplecându-se până sub tălpi spre catedrala „Vasile Blajenâi”, apoi îşi ridica semeţ capul şi saluta Kremlinul crezându-se mareşal.

Cavalerii cazaci împing virtuozitatea spre ireal. Cu ei, Rusia a purtat Marele Război pentru Apărarea Patriei, ca şi cum ar fi cântat, ca şi cum ar fi dansat. Cu ei, Rusia şi-a apropiat Ziua Victoriei.

Din lungul drum spre pace „Katiusha” a rămas marele hit. Cu o reinterpretare  „Kalinka” şi un total  „Podmoskovnie vechera”  Corul Armatei Roşii a rămas până şi în cugetul celor care au înţeles simbolul şi au aplaudat coregrafia inedită a dansurilor moldoveneşti din baştina primului loc românesc care a semnat Unirea cu Regatul României la 1918.

*

Pe viţa românească s-a mai uscat încă o mlădiţă basarabeancă : Stela Popescu. Vom râde mai puţin în vie.

*

Vineri, 1 decembrie 2017, ziua Marii Uniri. Azi chiar că nu se coase, nu se ţese, nu se aruncă lăturile. Se aniversează.

Cu 99 de ani în urmă curgeau văile de români spre Alba Iulia. A existat în acel moment istoric o împrejurare extraordinară, anume că de-o parte, din cauza revoluţiei bolşevice, Basarabia a reuşit mai întâi să se desprindă de ansamblul rusesc, iar apoi Sfatul Ţării de la Chişinău să voteze, la 27 martie (9 aprilie) 1918 unirea cu Regatul României; de cealaltă parte, după prăbuşirea Dublei Monarhii, Marea Adunare Naţională a Românilor din Transilvania, Banat şi Crişana să voteze la 18 noiembrie (1 decembrie) unirea cu România. Consiliul Naţional din Bucovina făcuse acelaşi lucru cu trei zile anterior. Astfel, în chip aproape miraculos, se întregise ţara şi spre răsărit, şi spre apus (Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a Românilor, Ed. Humanitas, 2013, p. 305 ).

*

De 1 decembrie, lângă Dordmundt, Germania, s-a dat foc unui bloc cu 33 de români şi 8 „moldoveni”.

În aceeaşi zi, la Londra, români din cei peste 300.000 din UK au cântat cu foc : „Noi suntem aici pe veci stăpâni !”.

*

Dragnea, Tăriceanu şi Firea n-au privit din faţă parada militară de la Bucureşti, şi nici la tort n-au fost. Încrâncenaţi cu înfierarea „statului paralel” şi-au dat ochii peste cap pe la televiziuni. „Codin” a început să dea foc stufului din „balta ” Victoria.

*

5 decembrie 2017, a murit Majestatea Sa Regele Mihai I de România. Îmi amintesc că la 10 iulie 1998 Regele Mihai şi Regina Ana au vizitat Muzeul Naţional al Agriculturii. Din dorinţa Majestăţilor Sale ! În stradă, la plecare, Regele se aşezase la volan, Regina întârzia în Muzeu : „Maiestate, mă iertaţi că v-am reţinut prea mult, dar am dorit să vă mai spun Poveşti despre pământ şi Ţară…”.  „Ţară ?!Pentru Ţară viaţa mea a fost o lungă şi loială aşteptare”.

Răzvan Ciucă

Slobozia, 2017, decembrie,

la praznicul Sf. Ier. Nicolae

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Râjnoveanu, „Moș Nicolae” cel darnic și bun!

Mircea Brândușă. Primăria Roseți a continuat și în acest an, al 17-lea consecutiv, să mențină tradiția din 6 decembrie, zi...

Închide