Primăria Mitreni/ANUNȚ LICITAȚIE

Primăria Mitreni organizează licitaţie publică cu strigare în vederea locațiunii unor terenuri agricole aflate în domeniul privat al comunei Mitreni, județul Călărași, situate în extravilanul comunei Mitreni, în scopul înființării unei exploatații agricole în conformitate cu prevederile Legii 18/1991 privind fondul funciar republicat, precum și a prevederilor legii nr. 215/2001  privind administrația publică locală.

Ofertanţii sunt obligaţi să depună până la ziua anterioară datei licitaţiei, orele 16:00, solicitarea de participare având dovada persoanelor împuternicite să reprezinte ofertantul în licitaţie, – respectiv certificat constatator în cazul administratorilor de societate, documente autentice reprezentând procura specială de reprezentant şi dovada achitării garanţiei de participare precum şi dovada achitării taxei de participare.

Documetatia de atribuire se va pune la dispoziţie începând cu data de 11.01.2018 la sediul Primăriei comunei Mitreni, strada Muşeţelului nr. 188, persoana de contact, consilier achiziţii publice comună Mitreni, Chirnogeanu Ionela, e-mail: primariamitreni@yahoo.com.

Preţul de minim de pornire  al licitaţiei publice cu strigare este de 996lei/ha/an fără TVA.

Data limită pentru solicitarea clarificărilor: 09.02.2018.

Data, ora şi locul licitaţiei: 14.02.2018, ora 12.00, la sediul Primăriei comunei Mitreni.

 

Primar,

MINCIUNĂ Tudorică

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Program Cinema 3D/2D Călărași 09 ianuarie – 01 februarie 2018

12 – 14 ianuarie: Vineri: ora 12.30 Sâmbătă: ora 10.30 și 12.30 Ferdinand - 3D Regia: Carlos Saldanha Cu: Kate...

Închide