Primăria Călărași/A fost semnat contractul de finanțare ”Înființare creșă în municipiul Călărași, județul Călărași”

Primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a semnat, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, contractul de finanțare pentru obiectivul ”Înființare creșă în municipiul Călărași, județul Călărași”.

Contractul de finanțare semnat este pentru Programul Național de Dezvoltare Locală, subprogramul Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor, domeniul realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităților de învățământ preuniversitar, respectiv creșe, grădinițe, școli generale, licee, colegii naționale, precum și alte unități de învățământ preuniversitare, înființate potrivit legii.

Contractul de finanțare are o valoare de 2.038.180,17 lei, iar valoarea totală a investiției este de 2.328.529,95 lei.

Creșa va fi amplasată pe un teren din incinta Școlii numărul 6, clădirea va avea regimul de înălțime P+1 și va avea suprafața construită de 421,05 mp și cea desfășurată de 842,10 mp.

Creșa va avea 2 grupe și un număr maxim de 30 de copii.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
ANUNŢ CĂTRE LOCATARII DIN APARTAMENTELE MUNICIPIULUI CĂLĂRAŞI ŞI ORAŞULUI LEHLIU GARĂ

SC ECOAQUA SA Sucursala Calarasi anunta locatarii din apartamentele la care se emite factura cu coeficient de repartitie a consumului...

Închide