SPCTAFL Călărași/Lucrările la blocul ANL de locuințe pentru tineri în regim de închiriere, de pe strada Mușețelului, vor fi finalizate în mai 2018

Conform informațiilor furnizate de Serviciul Public Centrale Termice și Administrare Fond Locativ din subordinea Primăriei Municipiului Călărași, în prezent se lucrează, la acest bloc, pe casa scării (montaj gresie și finisaje), iar în interioarele apartamentelor s-a terminat de montat gresia și faianța. Centrala termică de tronson a fost instalată, fiind inclus echipamentul aferent și și amenajarea încăperii. Concomitent cu lucrările executate pe casa scării a început și montajul obiectelor sanitare, a ușilor de interior și a ușilor metalice de acces în apartamente. Totodată au început și lucrările pentru branșamentul blocului la rețeaua de gaz, energie, apă și canalizare.

Chiar dacă termenul de finalizare al acestor lucrări a fost octombrie 2017, Agenția Națională pentru Locuințe a permis continuarea lucrărilor cu penalități de întârziere fără termen de finalizare, dar nu mai târziu de mai 2018.

Blocul are 30 de apartamente: 6 apartamente cu o cameră, 16 apartamente cu 2 camere și 8 apartamente cu 3 camere.

În ședința ordinară a Consiliului Local Călărași din luna februarie va fi supusă aprobării lista de priorități întocmită de Comisia de analiză a cererilor de locuințe construite pentru tineri în regim de închiriere prin programul ANL.

Totodată, către ANL a fost transmisă, de curând, suprafața de 8.621 mp ce aparține domeniului privat al municipiului Călărași, cu următoarele propuneri în vederea construirii de locuințe pentru tineri destinate închirierii:

-suprafața de 4.308 mp în vederea construirii a două blocuri de locuințe, cu câte două tronsoane fiecare, regim de înălțime S+P+3E+M cu câte 18 unități locative pe fiecare tronson;

-suprafața de 4.313 mp în vederea construirii a două blocuri de locuințe, cu câte două tronsoane fiecare, regim de înălțime S+P+3E+M cu câte 18 unități locative pe fiecare tronson.

Ambele suprafețe de teren se află în vecinătatea DN21.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Primăria Călărași/A fost semnat contractul de finanțare ”Înființare creșă în municipiul Călărași, județul Călărași”

Primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a semnat, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, contractul de finanțare pentru obiectivul...

Închide