LA PATRUZECI DE ZILE DE LA NAŞTEREA LUI HRISTOS

În dimineaţa de-atunci, Maria venise din grădina mamei sale cu ghiocei. Aşteptam micul dejun când nevasta mi-a spus că a visat-o pe mama: două Zile din februarie, una mai mică, cât un ciorchine de struguri, alta mai mare, de acoperea noaptea cu Sărbătoare, o doreau în ceasurile lor. Eu, fiul Lucreţiei, trebuia să aleg Ziua.

Într-un fel, visul se asemăna cu o poveste înţeleaptă şi dramatică din Vechiul Testament, Cartea III Regi 3, 16-28: disputa dintre două femei pentru legitimitatea pruncului viu (întîiul prunc de parte bărbătească, înainte de al doilea, omorât de mama sa care a adormit peste el), va fi dezlegată de regele Solomon.

*

Februarie (Faur, Făurar, de la „făurari” care prezentau, în această perioadă uneltele, fiarele pentru arat: „Faur ferică/ Şi desferică”) este o lună nestatornică. Cât ţine luna, este posibil să ningă şi să plouă, să fie îngheţ (şi atunci „crapă ouăle corbului”) şi dezgheţ, ger şi căldură, cum a fost anul acesta, când am umblat în cămaşă cu mânecă scurtă, iar nevasta a cules ghiocei. De acum Domnul a rânduit să înceapă lucrările în vie.

Molitfelnicul („cartea de căpătâi a evlaviei ortodoxe” care cuprinde toate slujbele, serviciile, ierurgiile şi Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe), spune că în prima zi de Faur se cuvine să se facă Sfânta Liturghie şi să se aprindă candela la Sfântul Trifon sau la Sfântul Eustaţie, sau la Sfântul Iulian din Libia, sau la icoana hramului ce va fi. Şi, după Sfânta Liturghie, preotul luând untdelemn din candele şi agheasmă de la Botezul Domnului, stropeşte în chipul crucii ţarina, sau grădina. Mai întâi, preotul se roagă lui Dumnezeu: „(…) Însuţi, şi acum, Stăpâne, caută din Sfântul tău locaş, spre agonisita aceasta şi o binecuvântează (…). Şi-i dă ei să aducă roade la vreme, pline de binecuvântarea Ta; şi depărtează de la ea toată fiara şi sălbăticiunea şi viermele, musca, rugina, arşiţa şi vânturile, care aduc stricăciune.”

Apoi preotul citeşte Rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon: „Vă blestem pe voi, fiarele cele de multe feluri, viermii, omizile, gândacii, lăcustele, şoarecii, cârtiţele şi puricii (…), care aduc stricăciuni şi pagubă holdelor, viilor, pomilor şi grădinilor; (…) duceţi-vă în munţii cei pustii, în copacii cei  neroditori (…); vă blestem pe voi cu scumpul Trup, Sânge al lui Hristos, Adevăratul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru (…). Să nu stricaţi nici holda, nici via, nici grădina, nici orice pom roditor şi neroditor, nici frunza legumelor să nu stricaţi din cuprinsul şi locul robului lui Dumnezeu (N)”.

Când „smeritul şi nevrednicul Trifon” nu este ascultat de „ jigănii”, pedeapsa vine chiar de la Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac (Moliftenic, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, pp. 363-365).

Numit în popor şi Sfântul Trif sau Trif Nebunul (Ostrov, Dobrogea), Sfântul Trifon este socotit cel mai mare peste păduri, munţi, turme de vite şi peste fiarele sălbatice, şi de aceea este sărbătorit pentru sporirea turmelor şi apărarea lor de boli şi lupi (Teleorman).

În satele care nu îl ţin pe Sfântul Trifon (Bucovina) se ţin Filipii de Iarnă (1-2-3 februarie) sau Martirii de iarnă. Filipii sau Martirii sunt ţinuţi contra lupilor, apără vitele şi chiar oamenii (Romulus Antonescu, Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti, Tipo Moldova, Iaşi, 2016, p. 562; Marian S Florea, Sărbătorile la români, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1994.)

În Dicţionar (pp. 563-564) este pomenit Gurbanul Viilor sau Arezanul Viilor „prilej cu care se pleacă în grup la vie, în sănii, apoi fiecare proprietar se duce la via sa, dezgroapă sticla cu vin pusă de cu toamnă în pământ, stropeşte viţa de vie cu vin din recolta precedentă, taie câteva corzi, pe care le pune peste piept şi în jurul mijlocului, după care se întorc, în jurul unui foc, la petrecerea comună; ritualul reprezintă începutul activităţii legate de cultura viţei de vie…”.

Amintim şi lucrarea noastră, Gurbanul Viilor, publicată în Obiectiv Călăraşi, 5-14 februarie 2013.

Antonescu reia şi un obicei consemnat de Alexandru Dobre (Un obicei dispărut – Legatul viilor, în revista de Etnografie şi Folclor, ton 39, nr. 3-4, Bucureşti, 1994), întâlnit şi de mine la Melineşti, Vâlcea: podgorenii vin noaptea, împreună cu paznicii viilor, şi aduc cu ei trei lucruri: o lumânare de ceară curată, un lacăt şi un vas cu păcură. Lumânarea va fi tăiată în trei părţi, care vor fi lipite la jumătatea a trei pari de vie; cu păcură ung alţi pari, timp în care spun trei rugăciuni; aprind apoi lumânările, aruncă trei boabe de struguri din recolta trecută, luate din trei vii diferite, una spre răsărit, alta spre apus şi a treia în sus, „să-l întâmpine pe Domnul”. Lacătul îl încuie pe un cerc ascuns, rostind formula (evident inspirată din Rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon):  „Voi, grădinilor, să vă duceţi în munţii neroditori”.

În unele zone etnografice (Dobrogea, Muntenia) preoţii sunt chemaţi să facă sfeştanie la vie.

În tradiţia populară, a doua zi din februarie era considerată Ziua Ursului; legenda spune că, la ieşirea din templu, Maica Domnului a fost speriată de un cioban, care urcat într-un corn, imita glasul cucului; Sfânta i-a ursit ciobanului să se transforme în urs, cucului să rămână pasăre singuratică, iar cornului să înflorească primul şi să rodească ultimul (Antonescu, op. cit., p.564).

În nordul Moldovei se crede că în această zi „se întâmpină iarna cu vara”; dacă e cald şi moină, atunci vremea va fi călduroasă şi roditoare. În popor se spune că la Stretenie (2 februarie), ca şi la Dochia (1 Martie), se întâlneşte iarna cu vara şi se iau la luptă; ursul iese din bârlog şi îşi priveşte umbra…

*

La patruzeci de zile de la Naşterea Sa după trup (2 februarie), Hristos a fost dus de mama Sa, Fecioara Maria, şi de Iosif, la templu, aşa cum cerea legea acelei vremi. A fost întâmpinat şi luat pe braţe de către bătrânul Simeon, care a cunoscut în acest prunc pe Mesia şi L-a mărturisit. Episodul ducerii lui Iisus la templu este descris numai de Sfântul Evanghelist Luca (Luca 2, 22-39).

Sărbătoarea este cunoscută ca Întâmpinarea Domnului (I ipapanti tu Hristou; lat. Cocorsus), numită în popor şi Stretenia (vechiul slv.). Obiceiul ca la patruzeci de zile de la naşterea copilului, mama trebuie să vină la biserică pentru curăţenie, se mai păstrează şi azi în Biserica Ortodoxă.

La catolici sărbătoarea aceasta se numeşte Curăţirea Sfintei Marii (Festum purifications Beatae Mariae, Virginis).

Sfântul Evanghelist Luca spune că Fecioara Maria şi Iosif L-au adus pe Hristos la templu ca să dea jertfă, precum s-a zis în legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbei (Luca 2,24).

Turtureaua şi porumbiţa îl simbolizau pe Hristos, pentru că Hristos a fost ca o turturică care ciripeşte pe tot pământul şi umple via Sa, adică pe noi, cei care credem în El, cu voce frumoasă, şi a avut blândeţea desăvârşită milostivului Dumnezeu (Arhim. Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători, Ed. Egumeniţa, Galaţi, p. 67).

În timp ce Simeon Primitorul de Dumnezeu a fost îndemnat la templu de Duhul Sfânt – Sfântul Nicodim Aghioritul afirmă că Simeon era „un bărbat inspirat de Duhul Sfânt”, nu un „preot sfinţit”, nici un „preot înduhovnicit”- acolo se afla şi Proorociţa Ana, care avea optzeci şi patru de ani şi era văduvă (Luca 2, 36-38).

Prezenţa Dreptului Simeon şi a Proorociţei Ana arată practic căci cei doi au fost pereche de turturele cugetătoare care L-au întâmpinat pe Hristos atunci când Acesta a ajuns la templu.

Simeon a fost numit drept şi nu se menţionează dacă a fost sau nu căsătorit, în vreme ce Ana, după moartea soţului ei, a trăit în binecuvântarea văduviei, în neprihănire şi curăţenie. Mântuirea omului nu depinde de felul vieţii ales, adică feciorie sau căsătorie, ci de felul în care omul trăieşte, adică de legătura pe care acesta o are cu Hristos (Vlachos, op.cit, p.70).

Simeon se va bucura pentru cele ce aveau să fie săvârşite în continuare, şi a cerut slobozirea („Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău, în pace…”), adică moartea. Hristos va fi şi „spre căderea şi spre ridicarea multora” şi în cealaltă viaţă pentru că toţi Îl vor vedea pe Hristos, dar pentru unii El va fi Rai, iar pentru alţii, Iad.

„Întâmpinarea Domnului nu se referă aşadar numai la Împăratul Hristos, prin înfăţişarea uneia dintre etapele sfintei iconomii, ci este în acelaşi timp şi o sărbătoare a omului trăitor în Hristos” (Vlachos, op.cit., pp 77-78).

Praznicul Întâmpinării Domnului se face praznic al întâmpinării fiecărui credincios.

*

În biserica din Poiană slujba se apropia de apolis. Mă pregăteam să ies la Cuvântul de învăţătură, când preotul paroh Dragoş mi-a şoptit că ar dori ca după slujbă să mergem la mormântul mamei mele. Cred că voia să împartă tristeţea cu mine, cum ar fi spus Sfântul Pavel către Filipeni. Pe mama o spovedise câţiva ani la rând, după plecare o pomenise la toate Liturghiile – mă şi gândesc că sufletul ei nu va fi rătăcit mult printre vămi – fusese şi acasă la noi, la parastasul de 40 de zile, împreună cu părintele Roman şi cu părintele Paul.

Pe seară am ajuns la Bucureşti, la Cimitirul de Onoare „Ghencea- Militar”. Am revăzut locul, de granit şi piatră de Deva, unde mama s-a odihnit după ce şi-a încheiat socotelile cu cei vii.

Pe aleea spre mormântul părinţilor mei, pe o creangă ruptă dintr-un brad, ciripea o turturea. De treizeci şi trei de ani de când s-a dus tata, mama a trăit în binecuvântarea văduviei, în neprihănire şi curăţenie, aşteptându-şi cuminte copiii, nepoţii, strănepoţii… Se unise mama cu Hristos?

Pe mormânt, pământul nu era aşezat. I-am aprins lumânări, i-am lăsat câte un buchet de flori şi am îmbrăţişat crucea de piatră şi crucea de lemn. Părintele Dragoş a mai tămâiat mormântul şi părinţilor mei le-a rostit Ectenia pentru adormiţi şi Rugăciunea de dezlegare.

Se lăsa seara, nicio pală de vânt, nicio umbră. Într-un oraş de morţi eram singuri, doar noi: oasele părinţilor, părintele Dragoş şi eu…

Răzvan Ciucă

Slobozia, 2018, februarie,

Înainte de Moşii de iarnă

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
3 medalii de aur şi una de bronz pentru atleţii de la CSM Călăraşi

Secţia de atletism a CSM Călăraşi a participat cu 4 sportivi, în zilele de 3-4 februarie 2018, la finala Campionatului...

Închide