Bugetul municipiului Călăraşi a fost aprobat în unanimitate

Anvelopa salarială a Primăriei Călăraşi, 40% din totalul de 102,2 milioane lei

Consiliul Local Călăraşi a aprobat, în şedinţă extraordinară, în data de 12 februarie, bugetul propriu al municipiului Călăraşi pe anul 2018, precum şi estimările pentru anii 2019-2021, bugetele instituţiilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul propriu al municipiului Călăraşi, bugetul creditelor interne şi Programul anual al achiziţiilor publice aferent anului 2018. De doar 45 de minute a fost nevoie ca cei 20 de consilieri locali (din 21 prezenţi) ai municipiului Călăraşi să voteze, în unanimitate (cu o neparticipare), bugetul pe acest an. Şedinţa prezidată de viceprimarul Dragoş Coman a fost una liniştită, doar câteva intervenţii fiind făcute de consilierii PSD şi consilierii PDS. Social democraţii, prin Marius Dulce, au solicitat să se stabiliească o listă de priorităţi în ceea ce priveşte reparaţia străzilor din municipiu, care a fost şi aprobată. Bugetul propriu de venituri şi cheltuieli al municipiului Călăraşi în anul 2018 se ridică la suma de 102,2 milioane lei. La partea de cheltuieli, pe capitole, bugetul se împarte astfel:

Capitolul 51.02 „Autoritate publică şi acţiuni externe” – 16.389 mii lei

Capitolul 54.02 „Alte servicii publice generale” – 1.615 mii lei

Capitolul 55.02 „Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi” – 200 mii lei

Capitolul 61.02 „Ordine publică şi siguranţă naţională” – 5.445 mii lei

Capitolul 65.02 „Învăţământ de stat” (20 instituţii) – 6.665 mii lei

Capitolul 66.02 „Sănătate” – 920 mii lei

Capitolul 67.02 „Cultură, recreere şi religie” – 13.251 mii lei

Capitolul 68.02 „Asigurări şi asistenţă socială” – 26.043 mii lei

Capitolul 70.02 „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică” – 13.984 mii lei

Capitolul 74.02 „Protecţia mediului” – 9.372 mii lei

Capitolul 84.02 „Transporturi” – 7.777 mii lei

Totodată a fost aprobat şi Programul investiţiilor publice pe anul 2018 care se ridică la suma totală de 33,899 milioane lei.

În ceea ce priveşte cuantumul salariilor aparatului propriu al Primăriei Municipiului Călăraşi, pe anul 2018, acesta reprezintă 40% din bugetul aprobat.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
SCRISOARE DESCHISĂ

Februarie 2018   În atenţia Domnului Liviu Dragnea, Preşedintele Camerei Deputaţilor În atenţia Domnului Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului SCRISOARE...

Închide