Costel Boitan: „Sunt interesat de înfiinţarea reţelei de canalizare, întrucât consider că este o etapă importantă în modernizarea comunei”

Mircea Brânduşă. Costel Boitan se află la cel de-al doilea mandat de primar al comunei Valea Argovei. Recent am vizitat comuna şi am stat de vorbă cu acesta. Costel Boitan ne-a împărtăşit care sunt planurile de viitor pentru comuna pe care o conduce.

Rep: La început de an, care sunt priorităţile administraţiei din Valea Argovei?

C.B.: Cel mai important aspect este faptul că în cadrul Consiliului Local avem o activitate constructivă. Toţi consilierii au o atitudine pozitivă faţă de proiectele de hotărâre care vizează dezvoltarea comunei, punând în prim plan interesele locuitorilor şi mai puţin pe cele politice.

Rep: Ce aşteptări aveţi de la acest an 2018?

C.B.: Anul 2018 aş vrea să fie un an în care localitatea Valea Argovei să devină un etalon pe harta judeţului Călăraşi privind proiectele ce vor fi implementate.

Rep: Se cunoaşte faptul că prima lună din fiecare an este una mai dificilă din punct de vedere economic. Primăria Valea Argovei resimte acest lucru?

C.B.: Am reuşit, în această primă lună, să efectuăm lucrări de pietruire pe 600 de metri de străzi în satul Siliştea. Nu am uitat nici de tradiţiile de la începutul anului, primăria reuşind, şi în acest an, să organizeze Sărbătoarea Bobotezei la care au participat aproximativ 500 de locuitori. În satul Valea Argovei acţiunea a avut loc pe strada Bisericii unde caii au fost botezaţi de către preotul Florin Polămănescu, iar în satul Siliştea de preotul Ioan Bădică. Concursul de echitaţie s-a desfăşurat pe islazul comunal acolo unde a fost improvizată o pistă de pământ pentru a elimina riscurile de accidentare. La proba de viteza s-au înscris 15 cai, repartizaţi în 3 grupe a câte 5 din care primii 2 sau calificat în finală. Concursul a fost câştigat de Alexandru Vâja, urmat de Nicolae Gheorghe şi Cătălin Soare. Premiile au fost de 200, 150, 100 lei.

Rep: Care este situaţia financiară a Primăriei Valea Argovei?

C.B.: Nu există datorii către furnizori şi nici restanţe salariale către angajaţi. Imediat ce se va aproba bugetul local vom demara achiziţia pe SEAP a consultanţilor de specialitate pentru întocmirea documentaţiilor tehnice în vederea implementării unor noi proiecte care vizează modernizarea infrastructurii comunei Valea Argovei.

Rep: Care ar fi cele mai importante proiecte de care vorbiţi?

C.B.: În primă instanţă sunt interesat de înfiinţarea reţelei de canalizare, întrucât consider că este o etapă importantă în modernizarea comunei. După care voi demara un proiect care are ca obiectiv asfaltarea străzilor din satele aparţinătoare comunei – Vlădiceasca, Siliştea, Valea Argovei.

Rep: Prin PNDL 2, pentru ce proiecte a obţinut primăria Valea Argovei finanţare şi care este valoarea acestora?

C.B.: În prezenţa vicepremierului Paul Stănescu, reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, primăria comunei Valea Argovei a semnat în data de 19 decembrie 2017 contractul de finanţare care are ca obiectiv alocarea sumei de 9.155.030 lei pentru realizarea investiţiei: „Asfaltare străzi în comuna Valea Argovei”. O săptămână mai târziu, pe data de 27 decembrie 2017, am semnat contractul de finanţare în valoare de 17.388.078 lei pentru realizarea investiţiei: „Extindere/reabilitare/modernizare a sistemelor de alimentare cu apă şi staţii de tratare apei;

-realizare/extindere/reabilitare/modernizare a sistemelor de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate în Valea Argovei”.

Rep: Care este mesajul dvs., la început de an, nou pentru locuitorii din Valea Argovei?

C.B.: Îi asigur pe toţi concetăţenii mei că voi face demersurile necesare ca în acest an să demarez lucrările la cele două proiecte deosebit de importante pentru comuna noastră. Le transmit tuturor multă sănătate.  

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Bugetul municipiului Călăraşi a fost aprobat în unanimitate

Anvelopa salarială a Primăriei Călăraşi, 40% din totalul de 102,2 milioane lei Consiliul Local Călăraşi a aprobat, în şedinţă extraordinară,...

Închide