Vali Deculescu, preşedinte AGA ADI Ecoaqua: „Vom extinde aria de operare şi vom elabora strategia de dezvoltare”

Ziua de 22 martie a fost desemnată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Mondială a Apei din anul 1993.

Pentru anul acesta, UN-Water (Grupul ONU pentru Apă) a stabilit tema evenimentului ca fiind „Soluţii naturale pentru apă”. ECOAQUA Călăraşi împreună cu ADI ECOAQUA Călăraşi au organizat această zi printr-o serie de acţiuni în parteneriat cu diverse instituţii din judeţ. Acţiunile au avut loc la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi, Primăriei Municipiului Călăraşi, Centrului Cultural Judeţean Barbu Ştirbei, Muzeului Municipal Călăraşi, Muzeului Judeţean Dunărea de Jos Călăraşi şi Bibliotecii Judeţene Călăraşi.

Din partea Adi Ecoaqua, a luat cuvântul preşedintele Adunării Generale a Asociaţilor, Valentin Deculescu, care a ţinut să îi felicite pe toţi cei care au participat la întocmirea sf-ului proiectului „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată pentru aria de operare a operatorului regional în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, în perioada 2014-2020”.

„Vă mulţumesc că sunteţi alături de noi la acest eveniment, care pentru noi, pentru operatorul Ecoaqua tinde să devină o tradiţie. Mulţumesc specialiştilor prezenţi, mulţumesc reprezentanţilor Unităţilor Administrativ Teritoriale care sunt aici, presei şi, nu în ultimul rând, celor care au fost alături de noi în organizarea acestui eveniment. Asociaţia are 37 de membri, atât din Călăraşi cât şi din Ialomiţa, fac parte municipiile Călăraşi, Olteniţa şi Urziceni, pe lângă alte oraşe şi comune. Faptul că anul trecut, la acest eveniment, am semnat contractul de finanţare pentru acest proiect, şi astăzi putem să prezentăm studiul de fezabilitate al proiectului, denotă că cei care au ales să opereze cu Ecoaqua, cei care sunt membri ADI, nu au făcut o greşeală şi vreau să-i felicit pe cei care s-au implicat în acest proiect. ADI Ecoaqua, în următoarea perioadă, îşi propune ca strategie două obiective: să extindă operarea la cât mai mulţi membri ai asociaţiei şi, în funcţie de ceea ce-şi doresc primarii din localităţile membre, vom face cunoscută strategia de dezvoltare a serviciului în următorii 5 ani. Eu vă mulţumesc şi vă urez succes.”, a declarat acesta.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Senatorul Filipescu: „Nici eu nu sunt de acord cu o pensie specială pentru mine…”

Senatorul PNL, Răducu Filipescu, s-a pronunțat împotriva pensiilor speciale, după ce acest subiect a reajuns în atenția unor parlamentari. Liberalul...

Închide