AJOFM Călărași organizează vineri, 20 aprilie a.c., Bursa generală a locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași (AJOFM Călărași) organizează vineri, 20 aprilie 2018, Bursa generală a locurilor de muncă. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 9.30, la sediul AJOFM Călărași, Str. 13 Decembrie nr. 12, Călărași. În același interval de timp, bursa generală a locurilor de muncă va avea loc și la sediul Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă din Olteniţa, str. Argeșului nr.111.

Acțiunea se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, acestea având posibilitatea de a susține interviuri cu mai mulți agenți economici, în scopul ocupării unui loc de muncă și, totodată agenților economici care, au avantajul de a alege candidatul potrivit.

Obiectivul principal al acestei măsuri active de combatere a şomajului îl constituie creşterea gradului de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin intermedierea unui dialog direct între agenţii economici interesaţi şi solicitanţii de loc de muncă. Atât persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă cât și agenţii economici, pot beneficia de subvențiile, primele și facilitățile fiscale prevăzute de Legea 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Pentru o promovare cât mai eficientă a locurilor de muncă vacante, angajatorii  sunt rugaţi să transmită la AJOFM Călărași, până pe data de 18 aprilie 2018, prin  fax: 0242/331693 sau e-mail: ajofm@cl.anofm.ro, situaţia privind locurile de muncă vacante, cu mențiunile: „pentru bursa generală”; „participăm/nu participăm la acțiune”.

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Primăria Călărași/Stadiul proiectelor cu finanțare europeană

În perioada 2014-2020 – actualul exercițiu financiar al Uniunii Europene, România beneficiază de fonduri cu destinații precise, una dintre acestea...

Închide