ILEANA STOIANOVICI

-Alo, alo, alo !

– Clientul apelat nu răspunde. Vă rugăm reveniţi/The customer you call is not answering.

După câteva secunde mă sună telefonul fix: „Da, domnule Ciucă, sunt eu, doamna…”

*

Plecat din centrul Sloboziei, o luasem pe Drumul Brăilei. M-am oprit la barieră. Într-o anexă din curtea SMA-ului încropisem sediul Muzeului Agriculturii.

Dimineaţa ajustam organigrama, recrutam tineri cu CV agrar şi pasiune pentru trecut, peste zi făceam planuri de dezvoltare şi dădeam presei interviuri despre ce va fi: „Ialomiţa”, televiziune, radio naţional. Ba, mă căutau şi cei de la Dreptatea, organ de luptă împotriva comunismului, dar le răspundeam că nu fac politică (sic).

Îmi amintesc că era o vreme uscată ca un ziar uitat în soare. De Sfinţii Constantin şi Elena oamenii au lucrat şi li s-au ars câmpurile. Tot atunci, păsările, după ce au învăţat puii să zboare, au distrus hectare de vie. Aşa auzeam şi vedeam la televizor, tot alb – negru şi  se dădea peste cap, până într-o zi, când patronul Ilie Alexandru mi-a vândut în rate un televizor color, Hermes.

Era cald şi o linişte de auzeai bâzâind muştele. Priveam pe fereastră la un cal slobozit din hamuri, care se tăvălea cu copitele în sus lângă poarta de intrare în incinta Staţiunii. S-a ridicat nechezând, după ce stăpânul, cu bustul gol şi cu pantalonii suflecaţi, l-a biciuit.

Nu eram pregătit să mai primesc vizite. Se apropia şi prânzul. De obicei mergeam acasă să iau masa, doar stăteam aproape de „serviciu”, sau mâncam mici şi beam bere la cârciuma din colţ.

Se sparge liniştea, aud cum frânează o maşină. „Domnule director… ” Mă apropii de fereastră, trag perdeaua cu boboci de trandafiri cumpărată după ultimul Congres PCR, şi privesc în curte. Dintr-un automobil Skoda coboară trei doamne de vârsta a treia. „Ce-or mai vrea şi astea? Viorica, spune-le că sunt plecat”. „Domnule director, vă rog, insist, primiţi-le, niciodată n-aţi închis uşa cuiva…” Ştia ce ştia Viorica, un om care se va dovedi esenţial pentru istoria Muzeului Agriculturii.

Doamnele, în rochii simple, de stambă, cu pălării de pânză, cu boruri largi, şi pantofi cu toc jos, nu purtau ochelari nici de vedere, nici de soare. Priveau consternate la scândurica de deasupra uşii de la intrare spre biroul directorului: „Muzeul de istorie Agrară a României”.

Au intrat în birou chiar cu nonşalanţă, ne-am prezentat, apoi doamnele şi-au deschis poşetele şi-au întins pe lungul mesei din faţa biroului meu sandvişuri, un termos cu cafea, o sticlă de „Borsec”, pahare de unică folosinţă şi serveţele desenate cu pitici. M-am simţit cumva, şi am trimis după o sticlă de vin alb sec şi rece. De ce nu uit secvenţa asta niciodată?

Mai târziu aveam să aflu cât de apropiate erau cele trei doamne. Se întâmpla într-o seară de iarnă, într-o vilă de pe strada dr… Rămase din familii, scăpătate, de diplomaţi, agricultori sau industriaşi, aveau tabieturi. Se adunau o dată pe săptămână, seara, să joace canastă. Fumau cu ţigarete de chihlimbar sau de os şi conduceau maşini pe rând, şi prin toată lumea: Slobozia, Constanţa, Paris (mai ales Paris), Madrid, Roma, Geneva…

Foarte rar şi numai la anumite aniversări, se amuzau purtând chemisier, o rochie de formă tubulară, lejeră, asemănătoare cu camizolul, şi îşi puneau pe cap pălării cloş şi Mary Jane, amintind vag de un Art Deco, un timp pe care îl cunoşteau din expoziţii, reviste ale vremii sau albume de artă.

Pe două dintre doamne le-am mai văzut doar de câteva ori. Doar pe una, care semăna puţin cu mama, şi pe care o chema Ileana Stoianovici, aveam să o întâlnesc sau să aud şi să lucrez cu ea un sfert de veac.

Să nu mint, de Ferma model de la Perieţi auzisem vag, de Enerst Urdărianu, fostul mareşal al Patului Regal, ceva mai mult, din facultate, de Aureliu Ion Popescu nimic…

La plecarea din Drumul Brăilei, Ileana Stoianovici, omul pe care nu l-am văzut niciodată trist sau măcar încruntat, mi-a lăsat un Catalog de odinioară, al unei expoziţii de pictură, aparţinând mamei ei, Lelia Urdărianu, şi o mare provocare: recuperarea istoriei celei mai mari Ferme de seminţe şi soiuri de legume şi specii de flori din Răsăritul Europei.

*

Ileana s-a născut în 1925, de Sfinţii Constantin şi Elena, în Bucureşti. Era fiica artistei plastice Lelia Urdărianu, din căsătoria cu Ion Stoianovici, medic cu doctoratul la Universitatea de Medicină din Paris.

Întrerup firul biografic al Ilenei Stoianovici pentru câteva vorbe despre mama ei, Lelia. În expoziţia „Bărăganul” din 1939, şi despre care ziarul „Timpul”, nr. 935, 7 decembrie 1939, scria: „ca temă artistică, d-na Lelia Urdărianu a luat una dintre cele mai eterne, mai sfinte şi mai aproape de realităţile absolute – „munca omului”.

Nu întâmplător, această temă se va regăsi înfăţişată în fresca de pe holul mare al conacului de la Perieţi.

Şi Petre Comănescu, într-un catalog de expoziţie (2 – 30 aprilie 1947), va consemna că „Lelia Urdărianu are meritul de a fi adus în pictura murală Bărăganul, fiind pioniera exploatării lui plastice”.

Cu acelaşi prilej, Adrian Marin, în nr. 209 – 211 din bilunarul social – literar „Pământul”, îi dedică Leliei Urdărianu un adevărat poem: „Icoane zugrăvite pentru anotimpuri: Bărăganul…”

După decesul dr. Ion I. Stoianovici (1926), Lelia, mama Ilenei, se căsătoreşte, în 1934, cu Aureliu I. Popescu, „suflet iubitor al câmpului”(Adrian Marin, dedicaţie pe Versuri, Bucureşti, 1938), cel care va organiza pe domeniile moştenite de soţia sa, Ferma model Perieţi.

*

Precizări. Ferma Perieţi provine din moşia lui Ion Poenaru-Bordea, mare proprietar agricol şi om politic de anvergură înainte de primul război mondial.

După moartea lui Ion Poenaru-Bordea (1919), moşia a trecut în proprietatea moştenitorului acestuia (nepotul soţiei sale Sofia Stoianovici), dr. Ion I. Stoianovici. După decesul şi al acestuia, în 1926, moşia s-a împărţit în două părţi egale. O parte a revenit Sofiei Stoianovici, fiica sa din prima căsătorie, iar a doua parte celor doi copii din cea de a doua căsătorie: Şerban şi Ileana Stoianovici şi soţiei. Lelia Urdărianu. În 1934, Lelia Urdărianu s-a căsătorit cu Aureliu I. Popescu.

În 1937, Aureliu I. Popescu se afla deja la Perieţi, după ce vizitase staţiunile producătoare de seminţe şi legume din Anglia, Franţa (Wilmorin), Olanda, Danemarca, Germania, Bulgaria (Bojadgev-Stara Zagora). În 1938, septembrie 27, obţine Certificatul asupra moşiei Perieţi. În 1945, octombrie 22, Adresa din partea Comisie Centrale de Reformă Agrară către Camera de Agricultură Ialomiţa stipula hotărârea prin care Ferma Perieţi devenea Ferma Model (D.G.A.S., Dosar 12/1945, p. 13). Monitorul Oficial din 25 noiembrie 1946 anunţa intrarea în legalitate a Fermei Model.

Promitem că în curând vom reveni la personalitatea lui Aureliu I. Popescu.

*

În acest timp, Ileana Stoianovici a absolvit „cum laudae”, în 1948, Facultatea de Agronomie din Bucureşti. În acelaşi an, Aureliu I. Popescu, tatăl vitreg, îi încredinţează coordonarea administrativă a Fermei de la Perieţi, cu îndemnul de a continua opera începută de el.

Din nefericire, în martie 1949, Ferma a fost naţionalizată. Ileana continuă cu demnitate şi chiar performând, un parcurs de supravieţuire: şef de secţie la grădina de legume şi zarzavaturi de la Ferma Popeşti-Leordeni, referent tehnic de specialitate la Centrocoop, în cadrul Direcţiei de planificare, inginer agronom la „Aprozar” Bucureşti, apoi la CAP Garvăn, Constanţa, profesor de maşini agricole şi fitotehnie la şcolile de pe lângă SMT Giurgiu şi Eliza Stoieneşti (Urziceni). În sfârşi, din 1968 şi până la pensionare, va lucra la Institutul de Cercetări pentru Valorificarea Legumelor şi Fructelor (I.C.V.L.F.).

*

Oficial, după cartea de muncă, am lucrat în muzeografie patruzeci de ani, neoficial, mai mult. De aceea şi pot afirma liniştit: ca doamna Ileana Stoianovici, nimeni, absolut nimeni, nu a donat pentru Muzeul Naţional al Agriculturii, din Slobozia, un tezaur de valori atât de important (documente de cancelarie domnească sau de istoria agriculturii interbelice, publicaţii de istorie, artă şi economie, ţesături ţărăneşti şi piese de cult, distincţii şi bijuterii de argint şi aur…).

Prin 1964, primăvara, Ileana Stoianovici a oprit (pentru a câta oară) în curtea Muzeului Agriculturii. Şi-a scos din poşetă clasicul (devenit deja) sandvici, dar nu l-a mâncat. Fără uvertură, m-a fixat: „Am venit să-ţi dau Ferma de la Perieţi!” „Cui, doamnă?”. „Dumitale, n-ai înţeles?”. N-am acceptat şi mi-am legat o piatră de moară la gât până dincolo de moarte. În 1994, la rugămintea mea, Muzeul Agriculturii primea Ferma ca donaţie din partea doamnei inginer agronom Ileana Stoianovici. M-am căznit iar, şi în 1996 a apărut, în primăvară şi pe drept justificat, pe Lista Monumentelor Istorice, la Poziţia 23B115, „Ansamblul Fermă Agricolă, com. Perieţi, Jud. Ialomiţa”. După nesfârşite procese, incinta Fermei, cu ce mai rămăsese din ea, mulsă şi mutilată, a trecut în patrimoniul Muzeului Agriculturii. Ferma n-a murit încă. Agonizează. Umblă doi neisprăviţi să-i facă cruce de lemn.

Nu mai am timp să povestesc. Acasă, lângă fotografiile părinţilor mei care s-au dus, privesc şi mă închin la tripticul de bronz, cu Iisus Hristos, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, dăruit de Ileana de Buna Vestire, să o pomenesc. La biserică, de câte ori mă aflu în altar, aprind lumina din candela brâncovenească dăruită tot de Ileana şi tot de Buna Vestire.

Anul trecut, pe când l-au dus dincolo pe Regele Mihai, am sunat-o pe doamna Ileana Stoianovici s-o întreb (iar) de cum i-e starea. N-a răspuns.

Anul acesta, de Paşti, am sunat-o să-i transmit cele cuvenite. De atunci, tot sun, şi pe fix şi pe mobil. Cum trece timpul! Sâmbătă sunt Moşii de vară, Duminică, Rusaliile…

*

-Alo, alo, alo!

-Aţi format un număr inexistent. Vă rugăm, verificaţi numărul şi formaţi din nou / you have dialed an indialed number. Please chek the number and dial again…

Răzvan Ciucă

Slobozia, 2018

înainte de Moşii de vară

 

Notă:

Răzvan Ciucă, Viorica Croitoru-Capbun, Ileana Stoianovici, Ruxandra Ciofu, Maria Ardeleanu, Ferma model Perieţi, Muzeul Agriculturii din România, Slobozia, 2005.

-Răzvan Ciucă, Domeniul Perieţi, Exploataţie Agricolă şi Horticolă, Ed. Orient – Occident, Bucureşti, 1997.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Teatru pentru copii/„CLOWNS”

Consiliul Județean Călărași, Centrul  Județean de Cultură și Creație Călărași și Teatrul „Ion Creangă” vă invită la spectacolul de teatru...

Închide