vineri, martie 29, 2024
AcasăCOMUNITATEPrefectul George Iacob: „Doresc ca fiecare părinte să ştie că îşi lasă...

Prefectul George Iacob: „Doresc ca fiecare părinte să ştie că îşi lasă copiii în siguranţă la şcoală”

- Advertisement -

Rodica Dohot. În vederea deschiderii noului an şcolar în cele mai bune condiţii, ISJ Călăraşi împreună cu directorii instituţiilor şcolare au stabilit o serie de măsuri menite să susţină calitatea spaţiilor educaţionale (spaţii igienizate şi dotate corespunzător), respectarea legislaţiei în vigoare privind autorizarea unităţilor şcolare, precum şi definitivarea orarului până la data de 6 septembrie 2013.

Prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, a solicitat toate datele inspectorului general şcolar al ISJ Călăraşi, Silviana Şestacovschi,cu privire la deschiderea anului şcolar, situaţia fiind expusă în cadrul Colegiului Prefectural ce a avut loc marţi, 27 august 2013 la sediul Prefecturii Călăraşi.

Silviana Şestacovschi, inspectorul general al ISJ Călăraşi a prezentat măsurile care au fost luate pentru deschiderea în bune condiţii a unităţilor de învăţământ, în special pe parte de igienizare şi autorizare. Autorizaţiile sanitare de funcţionare obţinute sunt valabile până la modificarea condiţiilor de la data emiterii acestora.

O sinteză a datelor transmise de către şcoli Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi arată astfel:

– unităţi şcolare cu personalitate juridica: 96

– corpuri de clădiri: 364

– corpuri de clădiri cu autorizaţie sanitară de funcţionare: 260

– unităţi şcolare cu corpuri neautorizate: 56

– unităţi şcolare în curs de autorizare: 48

– elevi înscrişi pentru anul şcolar 2013 / 2014: 47418 ( 71,14% învaţă în spaţii autorizate, 28,86% în spaţii în curs de autorizare).

Prefectul George Iacob a mai făcut precizarea că, pe lângă igienizarea şi dotarea corespunzătoare a unităţilor şcolare din judeţul Călăraşi, doreşte ca siguranţa elevilor şi profesorilor să fie pe primul plan pentru directorii şi administratorii unităţilor şcolare:

„ Doresc ca fiecare părinte să ştie că îşi lasă copiii în siguranţă la şcoală. Îmi doresc şcoli sigure. Siguranţa elevilor va constitui un criteriu de performanţă pentru directorii de unităţi şcolare. Dacă nu pot face acest lucru, ar trebui să lase locul altora”, a precizat prefectul Iacob în Colegiului Prefectural.

 

 

 

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite