Accident A 2/Au fost chemați de acasă medici și asistente la Spitalul Județean de Urgență Călărași pentru victimele accidentului de pe autostradă

E mobilizare generală la Spitalul Județean de Urgență Călărași unde a fost activat Planul Alb de Cod Roșu. Medicii, asistente, infirmieri și brancardieri au fost chemați de acasă pentru a interveni la cazurile ce vor sosi cu ambulanțele de la accidentul produs pe Autostrada Soarelui la km 67.

Managerul SJUC, Camelia Ghiveciu, ne-a declarat că în acest moment Unitatea de Primire Urgențe este în stare de alertă, 7 paturi sunt pregătite pentru răniți, sunt doi medici pentru triaj, 10 brancardieri și 15 asistenți, iar pe celelalte secții unde exista un medic gardă a fost chemat și un al doilea medic.

Au fost pregătite paturi pentru răniți la Chirurgie – 12, Ortopedie – 14 și ATI – 7. De asemenea a sosit la spital și medicul care operează Computerul Tomograf.

Până la această oră, la Spitalul Județean Călărași a sosit o singură ambulanță cu o persoană care a suferit o fractură de bazin.

În accidentul în lanț produs în această dimineață pe autostradă s-au înregistrat 3 morți și 39 de răniți.

Mai multe autovehicule s-au lovit pe sensul de mers spre Constanța, în apropiere de Lehliu. Conform autorităților, 20 de autovehicule au fost implicate în acest carambol, dintre care 2 sunt microbuze.

Departamentul pentru Situații de Urgență pune la dispoziție două numere de telefon pentru familiile celor implicați în accidentul de pe A2 și anume 021.264.85.15 si 021.264.85.16.

Update 11.50

La Spitalul din Lehliu sun în acest moment 13 victime dintre care 8 sunt în 2 ambulanțe cu câte 4 locuri. Nu s-a decis încă la ce spital vor fi transferate cele 8 persoane.

Știre în curs de actualizare.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide