Agenda evenimentelor 2018 în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria

 

Secretariatul Comun (SC) pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru granița România-Bulgaria (BRCT Călărași), și în anul 2018 continuă organizarea evenimentelor variate, cu scopul asigurării unui înalt grad de transparență în ce privește stadiul de implementare al Programului. Astfel, până la acest moment au fost organizate evenimente în sprijinul beneficiarilor proiectelor finanțate în cadrul programului, precum și evenimente pentru promovarea rezultatelor obținute de program.

Din seria acțiunilor întreprinse de Secretariatul Comun în sprijinul beneficiarilor pe parcursul anului 2018, se încadrează întâlnirile tematice pentru beneficiarii proiectelor de finanțare organizate în perioada 27-28.06.2018 la Alexandria și Veliko Tarnovo. În cadrul evenimentelor au fost furnizate informații despre regulile de implementare a proiectelor, utilizarea sistemului electronic e-MS, modificările contractelor de finanțare, aspecte legate de informare și publicitate și alte aspecte relevante pentru implementarea proiectelor finanțate în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria.

În perioada rămasă până la finalul anului în curs, urmează de a fi organizată Conferința Anuală a Programului, conferință ce va avea loc împreună cu celebrarea Zilei Cooperării Europene în luna septembrie. Conferința are ca obiectiv principal prezentarea stadiului implementării și a rezultatelor Programului Interreg V-A România-Bulgaria încadrându-se în seria de evenimente destinate creşterii gradului de transparență prin informarea corespunzătoare a publicului. De asemenea, în cadrul Conferinței Anuale vor fi anunțați câștigătorii concursului de fotografie “Locul meu este mai bine conectat, mai verde, mai sigur, mai calificat și mai incluziv și mai eficient”, care urmează de a fi lansat în curând.

Pentru a afla mai multe despre Programul Interreg V-A România–Bulgaria, despre evenimentele viitoare, dar și despre proiectele transfrontaliere aflate în curs de implementare, vă invităm să accesați pagina de internet www.interregrobg.eu.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
ANUNȚ DE PRESĂ / Anunț de lansare a proiectului cu titlul “Handbal feminin la CĂLĂRĂȘI – Promovăm Sănătatea prin Mișcare”, derulat în baza contractului de finanțare nerambursabilă cu nr. 30158/11.07.2018

CLUBUL SPORTIV DANUBIUS CĂLĂRAȘI CĂLĂRAȘI, ROMÂNIA www.csdanubius.wordpress.com e-mail: csdanubius@yahoo.com; tel.: 0732065705     FINANȚATOR – PRIMĂRIA Municipiului Călărași Domeniul -...

Închide