Agricola Borcea – CSM Medgidia 1 – 2 | Un rezultat mincinos!

Mircea Brândușă

Având ca obiectiv salvarea de la retrogradare, CSM Medgidia s-a prezentat la Borcea cu formula cea mai bună pentru a încerca să obțină cele 3 puncte puse în joc care să-i ofere un final de campionat liniștit. Și a dat peste o echipă, Agricola Borcea, desenată la start cu o gândire de șahist din partea antrenorului Nițoi Virgil.

Alexandru, folosit avansat pe flancul stâng, cu sarcini ofensive spre ai pune în evidență potențialul tehnic și de viteză. De partea cealaltă, antrenorul Daniel Rădulescu a avut în Petre Bolojan arma secretă a primului mitan. Extrema dreaptă din Medgidia va fi omul care va subordona rapid defensiva lui Nițoi, cu un gol realizat înainte ca gazdele să se așeze bine în teren.

O pasă luminoasă la limita ofsaidului produsă de Ergut Asan i-a deschis lui Bolojan 25 metri complet liberi spre buturile lui Vreme, iar acesta, pe fondul marcajului întârziat al lui Nedelcu, n-a ezitat nicio secundă în al executa lejer pe goalkeeper-ul gazdelor.

Era minutul 17 și totul pornea practic de la 0-1, spre disperarea lui Nițoi, care pe margine începuse deja să fiarbă. Ba chiar și-a ieșit aproape din fire la unica sclipire din primele 25 minute a elevilor săi, atunci când pe contraatac Zaina (min. 23) șutează extrem de slab dintr-o poziție favorabilă.

Un minut mai târziu, Medgidia inițiază o acțiune pe partea dreaptă, mingea ajunge la Rusu care profită de forma slabă a căpitanului echipei gazdă, pasează către Gheorghe Dumitru, acesta centrează înșelător, Vreme apreciază greșit traiectoria mingii și o boxează în plasă. Este 0-2, un scor care întotdeauna în fotbal dă siguranță dar și multă relaxare echipei în avantaj.

În minutul 27 Agricola beneficiază de o lovitură liberă directă de pe flancul drept, în apropierea suprafeței de 16 metri, execută Gață, portarul oaspeților, Mociu, greșește în două rânduri: prima dată respinge neglijent mingea în față care este interceptată de Alexandru, iar a doua oară îi împiedică înaintarea atacantului, imprudență care este sancționată de centralul Ene cu lovitură de la 11 metri și cartonaș galben.

Execută cu multă siguranță Gață și înscrie pentru 1-2. Până la finalul primei reprize mai notăm avertismentul primit în minutul 32 de Bolojan, capul în bară a lui Coman (39), dar, și ratarea incredibilă din minutul 41 a lui Alexandru care, singur cu portarul, trimite mult peste transversală.

Păcat de acțiunea sa pentru că reușise să „pedaleze cu bicicleta” printre întreaga apărare a echipei din Medgidia. Repriza a doua va fi una extrem de tensionată din cauza centralului Ene, care preț de 8 minute (64-72) printr-un circ ieftin și o manieră iritantă, fără bun simț, crează o atmosferă tensionată care va conduce în final la eliminarea nejustificată a lui Alexandru (min. 79) pentru cumul de avertismente.

A primit al doilea cartonaș galben, doar pentru faptul că a încercat să explice arbitrului că intervenția sa privind evacuarea din incinta terenului de joc a unor persoane neautorizate, care stăteau liniștite pe o bancă, este tergiversată foarte mult. Până atunci, în minutul 48, Militaru preia slab în careu și ratează oportunitatea de a egala.

În minutul 50, Gheorghe de la Medgidia primește cartonaș galben pentru un atac imprudent, sancționat de arbitru cu o lovitură liberă directă, rămasă fără efect pe tabelă. Pe contraatac Medgidia ratează desprinderea în minutul 56 prin Asan care se intimidează de Vreme și șutează slab pe lângă stâlpul din stânga acestuia.

Nițoi forțează atacul, scoate doi apărători și introduce un mijlocaș și un atacant

Ca atare, în minutul 74 consemnăm cea mai frumoasă fază a reprizei. „Marmon” ia la mână toți adversarii ieșiți în cale, centrează ideal către Militaru, însă acesta, cu capul, trimite ușor peste transversală. Medgidia răspunde pe măsură, Coman (min. 79) a scăpat singur cu Vreme într-o fază trasă parcă la indigo cu cea de la reușita lui Bolojan, numai că decarul oaspeților a pus piciorul strâmb la finalizare și a trimis balonul pe lângă bară dintr-o poziție avantajoasă pentru un jucător tehnic.

În minutul 81, Borcea beneficiază de o nouă oportunitate de egalare. Coman produce un atac imprudent asupra lui Zaina în apropierea careului mare. Gață așează mingea, o pasează repede la dreapta lui „Marmon” care, neinspirat, încearcă un ultim dribling în fața portarului, acesta reușind să agațe în ultimul moment mingea.

Agricola Borcea, gol anulat eronat de arbitru

Și vine minutul 84 când centralul Ene ia o decizie neînțeleasă de nimeni, inclusiv de observatorul jocului, experimentatul fost arbitru de Liga I, Mihai Ionescu. La un contact umăr la umăr între Militaru de la gazde și Suflaru de la oaspeți, arbitrul apreciază că atacantul a faultat înainte de a pasa decisiv către Gață care, printr-un șut plasat, trimisese deja mingea în poartă în momentul fluierului de oprire a jocului. În urma acestei decizii neinspirate, centralul Ene pierde controlul jocului.

În cele 5 minute de prelungire arătate, care s-au transformat în final în 8, Ene arată spre disperarea publicului spectator încă 3 cartonașe galbene. Gață (min. 90) pentru atac imprudent, Zaina (min. 90+2) pentru proteste și Neculai (min. 90+5).

La finalul jocului am constatat că domnul Nițoi nu a deținut bagheta magică și nici apă vie să arunce peste o echipă cu jucători mediocri, rămași fără obiectiv încă de la începutul campionatului.

Fără forță și scânteie, Agricola s-a expus total în fața echipei din Medgidia și a tras obloanele încă din minutul 45. În timp ce jucătorii adverși au zburdat pe teren, au jucat cu viteză și entuziasm, fiind încurajați din tribune de primarul Valentin Vrabie și directorul CSM, Nicolae Tutungiu.

„Agricultorii” lui Aniel Nedelcu Pațurcă s-au plimbat pe teren, neînțelegând strategia de joc a antrenorului Nițoi și nici maniera centralului bucureștean, una care a stricat total spectacol sportiv!

Ce au declarat antrenorii după meci 

Virgin Nițoi – Agricola Borcea: „Încă nu-mi dau prea bine seama ce s-a întâmplat. În mod normal, după acel 0-1 picat repede în minutul 17, jocul ar fi trebuit să curgă altfel. Să atacăm, să încercăm să recuperăm, să egalăm. Dar ce a urmat a fost un coșmar. Am încasat încă un gol și era cât pe ce să-l primim și pe cel de-al treilea.

Am reușit să revenim pe tabelă la 1-2, însă nu am mai avut forța, nici fizică, nici mentală să putem întoarce rezultatul în repriza a doua. Îmi cer scuze suporterilor pentru că așa ceva nu ar fi trebuit să se întâmple.”

Daniel Rădulescu – CSM Medgidia: „Sunt mulțumit și de rezultat și de joc. Mai avem multe de pus la punct. Pe fondul unor neglijențe ale portarului nostru, am încasat un gol din penalty, care ar fi putut însemna revitalizarea din partea gazdelor. Pe viitor, în jocurile care au mai rămas până la finalul campioantului,vreau mai mult de la băieții mei.

Ca să fim competitivi, trebuie să suferim la antrenamente. Numai astfel vom putea să facem bine ambele faze ale jocului.”

Agricola Borcea – CSM Medgidia 1 – 2

Agricola Borcea: Vreme, Grigore, Cristil (65 Ghiurcă), Nedelcu, Alexandru, Toader, Zaina, Gață, Neg (65 Gheorghe), Militaru (75 Neculai), Spătaru.

Antrenor: Virgil Nițoi Nota 7

CSM Medgidia: Mociu, Tenea (90+2 Ștefan), Suflaru, Itoafă, Rusu, Gheorghe, Asan (84 Dediu), Bolojan, Coman (90+4 Cojocaru), Abdellatif, Meleandră.

Antrenor: Daniel Rădulescu Nota 9

Arbitri: Mihai Ene –4; Alex. Murariu – 7; Mihaela Țepușă – 7; toți București

Obs arbitri: Mihai Ionescu – Ploiești

Obs joc: Viorel Nicolescu – Videle

  • La acest meci au asistat aproximativ 500 de spectatori.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide