PNL Călărași pregătește un nou candidat pentru Primăria Borcea, actualul primar, Aniel Nedelcu Pațurcă, apropiindu-se de PSD prin prisma căsătoriei sale cu senatoarea social democrată Roxana Pațurcă.
Președintele PNL Călărași, Daniel Drăgulin, a declarat că la Borcea situația este cunoscută și, deși nu se pune problema excluderii primarului în acest moment, cel mai probabil anul viitor PNL va avea un alt candidat în persoana lui George Burlacu.
„Pe 26 septembrie, la Borcea, va avea loc întrunirea Biroului Politic Local unde se va alege un nou președinte al organizației care nu e exclus să fie și candidatul nostru la primărie, în 2020. Este vorba de George Burlacu.
Vom face sondaje de opinie, actualul primar a venit recent într-o ședință de BPJ, a venit fulminant, i-am spus că nimeni nu l-a dat afară din partid, dar dacă vrei să rămâi în continuare, demonstrează prin fapte. Sunt niște pași de făcut, noi momentan am spus stop excluderilor din partid, pentru că nu vrem să creăm, în această perioadă, tensiuni în interiorul partidului.
Aniel trebuie să înțeleagă că jocul duplicitar nu duce la nimic bun, nu pot face aprecieri cu privire la activitatea lui pro PSD, dar dacă se confirmă unele lucruri, totul are o limită. Noi așteptăm să finalizăm campania pentru prezidențiale, ne dorim să câștigăm cu un scor foarte bun și după aceea avem timp până în decembrie să limpezim lucrurile.”, a afirmat președintele PNL.