Antonio Conceicao, antrenor CFR Cluj: „Atmosfera de la Călărași este una fantastică!”

Aproximativ 7.000 de spectatori au asistat la primul meci disputat de Dunărea Călărași, pe teren propriu, în prima prezență din istorie în Liga 1 de fotbal a României. Debutul în fața propriilor suporteri a fost unul incredibil, Dunărea fiind egala campioanei la finalul celor 90 de minute.

Călărășenii au fost la înălțime, susținându-și echipa pe parcursul întregii partide, suportul lor ajutându-i pe fotbaliștii Dunării să termine la egalitate cu campioana en titre CFR Cluj. Atmosfera a fost una fantastică, după cum recunoștea și antrenorul CFR Cluj, Antonio Conceicao.

Victimă sigură, înainte de începerea meciului, Dunărea Călărași a demonstrat din nou că poate să gestioneze presiunea unui adversar cu pretenții, ce vine din postura de campion la zi, după ce în prima etapă a învins o altă campioană a României, Viitorul Constanța, remizând acasă cu CFR Cluj.

Sâmbătă seară, la Călăraşi, pe arena Ion Comşa, în prezenţa a peste 7.000 de iubitori ai fotbalului, „galben – albaştrii” au smuls un punct extrem de important CFR-ului, încheind partida aşa cum a început, 0-0.

Oaspeţii, care au traversat o săptămână plină de convulsii interne, culminând cu demiterea antrenorului Edi Iordănescu şi înlocuirea acestuia cu portughezul Antonio Conceicao s-au străduit în zadar să străpungă ofensiva condusă şi de data asta magistral de portarul Cătălin Straton.

Clujenii au bifat cel puţin 4 mari ocazii de a marca însă de fiecare dată „îngerul păzitor Straton” a fost pe fază obţinând împreună cu colegii săi care au dat dovadă de o evidentă determinare o remiză uriaşă! Dunărea putea să dea lovitura în minutul 5, însă centrarea perfectă a lui Kanda din fața porții nu a fost fructificată de Kouakou

Dunărea a trecut cu brio şi peste „examenul” cu echipa din Gruia rămânând neînvinsă şi după etapa a 2-a deşi nu puţini au fost aceea care-i prevesteau un traseu plin de eşecuri încă din prima rundă.

Dunărea Călărași se află pe locul 3, după primele două etape și, dacă se ia în calcul valoarea adversarelor întâlnite, campioanele României din 2017 și 2018, se poate spune, fără rezerve, că echipa de pe malul Borcei a avut un început perfect de campionat.

Antrenorul Dan Alexa a declarat la conferința de presă de după meci că și-a propus să obțină 7 puncte în primele trei partide, cele mai grele 4 intrând deja în visteria echipei pe care o conduce.

Duminica viitoare, elevii lui Dan Alexa se vor duela la Tg. Mureş cu foştii săi colegi din L2, FC Hermannstadt, partida fiind programată de la ora 18.00. În această etapă a 2-a, sibienii au fost învinşi, în deplasare, de FC Botoşani cu 2-0.

Dunărea Călăraşi – CFR Cluj 0-0

Dunărea Călăraşi: 25. Cătălin Straton – 23. Filip Gligorov, 20. Bogdan Şandru, 17. Alin Dobrosavlevici, 44. Denis Ispas – 4. Cristian Puşcaş (8. Stelian Cucu 78’), 26. Aitor Monroy – 7. Gaetan Missi Mezu Kouakou (89. Georgian Honciu 70’), Gabriel Simion (99. Marian Drăghiceanu 59’), 11. Bodo Kanda – 19. Valentin Alexandru.

Rezerve: 1. Cezar Lungu – 10. Valentin Munteanu, 29. Ndiaye Mediop, 30. Alin Şeroni.

Antrenor: Dan Alexa

CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis – 6. Cristian Manea, 55. Paulo Vinicius, 30. Andrei Mureşan, 45. Mario Camora – 31. Alexandru Ioniţă (7. Alex. Păun 61’), 19. Emmanuel Culio, 8. Damijan Djokovic – 10. Ciprian Deac (27. Sebastian Mailat 79’), 9. Billel Omrani, 20. George Ţucudean.

Rezerve: 12. Andrei Vâtcă – 77. Ionuţ Peteleu, 5. Mate Males, 22. Adam Lang, 28. Ovidiu Hoban.

Antrenor: Antonio Conceicao

Au arbitrat: Marius Avram – Mircea Orbuleţ, Andrei Constantinescu (toţi Bucureşti). Rezervă: Radu Petrescu (Bucureşti).

Observatori: Constantin Ştefan (de arbitri) şi Paul Cazan (de joc – LPF).

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide