Bac 2016/Află care este rata finală de promovare în județul Călărași

Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2016 a crescut cu 1,51% după soluţionarea contestaţiilor: de la 55,33% la 56,84% (cu 0,2% peste rata de promovare de la finalul primei sesiuni din anul trecut). Astfel, au promovat 789 de candidaţi din județul Călărași, dintr-un total de 1.490 de candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 726 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (64,3%, rată de reuşită), iar 67 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Nu a fost înregistrată nicio medie de 10 în județul Călărași. În total, au fost depuse 463 de contestaţii (cele mai multe -185 – la proba scrisă de Limba şi literatura română). Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 3 candidaţi, care nu se vor putea prezenta la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (84,27% comparativ cu 83,32%), Bacău (80,38% comparativ cu 79,91%), Braşov (79,16% comparativ cu 78,21%), Galaţi (79,73% comparativ cu 77,65%) şi Sibiu (78,83% comparativ cu 77,69%). Rata finală de promovare în Capitală este de 70,11% (în creştere de la 68,5%). Judeţele în care rata de promovare a rămas sub 50% sunt Ilfov (35,58% de la 34,15%) şi Giurgiu (41,42% de la 40,06%).

Înscrierile pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2016, programată între 16 august şi 1 septembrie, încep luni, 18 iulie şi se încheie vineri, 22 iulie.

În semn de apreciere a excelenţei, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va premia cu 3.000 de lei fiecare elev care a obţinut media 10 la Bacalaureat (78 de elevi), respectiv cu 1.000 de lei, fiecare elev de clasa a VIII-a care a obţinut media generală 10 la Evaluarea Naţională (253 de elevi).

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide