Bazinul de înot din Călărași va fi gata anul viitor

Potrivit antreprenorului, în luna decembrie a acestui an construcția bazinului de înot va fi adusă la roșu, urmând ca la începutul anului următor să înceapă finisajele. 

La începutul acestui an au demarat lucrările de construcţie pentru bazinul de înot școlar situat în incinta Stadionului Municipal Călăraşi. Termenul inițial de finalizare a lucrărilor, înaintat de constructor, a fost luna decembrie a acestui an, însă lucrările vor avea o întârziere de câteva luni.

În luna august 2017, Primăria Municipiului Călărași a predat, în prezența reprezentanților Companiei Naționale de Investiții (CNI), amplasamentul pentru obiectivul de investiții “Construire bazin de înot didactic în municipiul Călărasi, b-dul Republicii, nr. 2C, județul Călărași” antreprenorului S.C. Construcții Erbașu S.A. București.

Finanțarea a fost obținută în cadrul subprogramului „Bazine de înot”, finanțat de CNI, municipiul Călărași, punând la dispoziție terenul, în suprafața de 8.127 de metri pătraţi, pe perioada realizării investiției.

Valoarea estimată a contractului pentru care Compania Națională de Investiții a realizat achiziția publică electronică este de 6.265.984 de lei fără TVA, perioada de derulare fiind de 48 de luni.

Potrivit proiectului, clădirea are un regim de înălțime P+1, cu o suprafață construită de 840 de metri pătraţi, ea fiind configurată astfel:

  • parter: hol primire, grupuri sanitare (fete/băieți), vestiare (băieți/fete/instructor), centrală tratare aer, spațiu de depozitare, bazin de compensare, stație filtrare apă, stație de tratare și pompare apă;
  • etaj: hol, plajă și zonă încălzire, grup sanitar, zonă public, și bazinul în suprafață de 312,50 de metri pătraţi.

Primăria Municipiului Călărași caută, în prezent, cea mai bună soluție pentru amenajările exterioare, se va realiza o parcare exterioară, dar și un teren multifuncțional de sport.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Viceprimar Dragoș Coman: Toți cei care vor mai arunca gunoaie pe domeniul public vor fi sancționați

În această dimineață, operatorul de salubrizare REBU a intervenit în cartierul Obor, pentru ridicarea gunoiului ce se strânge periodic pe...

Închide