Călărași/Școala Gimnazială „Mircea Vodă” a participat la un exercițiu de alarmare în caz de cutremur

Profesorii și elevii Școlii „Mircea Vodă” au fost implicați astăzi într-un amplu exercițiu de alarmare și intervenție în caz de cutremur. Până la sosirea pompierilor, ambulanței și a celorlalte instituții abilitate în astfel de cazuri, elevii școlii au fost instruiți de profesori cum să se procedeze în astfel de situații.

Exercițiul s-a desfășurat în mai multe locații conform programului stabilit de Comitetul Local pentru Situații de Urgență.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență de la nivelul municipiului Călărași a organizat, în astăzi, între orele 11:00-12:00, un exercițiu de intervenție în caz de cutremur.

Astfel, la ora 11:00 a fost pus în funcţiune sistemul centralizat de alarmare publică, compus din sirene electrice şi electronice, care va emite semnalul de ALARMĂ LA DEZASTRE. (semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, timp de două minute).

Programul a fost următorul:

ORELE: 10.00 – 11.00 – Întrunirea Comitetului Local pentru Situații  de Urgență și  a Centrului Operativ cu Activitate Temporară pentru organizarea măsurilor de intervenţie în cazul unui cutremur de pământ ce a afectat municipiul Călăraşi.

Conducerea acţiunilor de limitare şi înlăturare a urmărilor cutremurului de pământ, în cooperare cu alte instituţii, agenţi economici şi forţe specializate. Prezentarea concepției și a modului de organizare al exercițiului. Locul de desfăşurare: Sediul Primăriei  din str. București, nr. 140A;

ORELE :11.00 – 11.02 – Verificarea sistemului de înştiinţare – alarmare al municipiului Călăraşi.

Locul de desfăşurare: Platoul din Piața Orizont.

ORELE: 11.05   – Exerciţiu de evacuare simultană a elevilor şi cadrelor didactice de la şcoli generale, colegii, licee şi grupuri şcolare, surprinşi în timpul orelor de curs de o situaţie de urgenţă.

Locul de desfăşurare: Şcoli generale, colegii, licee, grupuri şcolare, agenți economici și instituții  din municipiul Călăraşi;

ORELE: 11.05  – Exercițiu de limitare și înlăturare a urmărilor unui cutremur de pământ care a afectat un bloc de locuințe (blocul L36, SC.1) zona10 nivele. Modul de comportare al cetățenilor și folosirea mijloacelor de primă intervenție din dotare până la sosirea forțelor  specializate.

Locul de desfăşurare: Blocul de locuințe L36, SC.1.

ORELE: 11.05 – Exerciţiu de protecţie civilă pentru salvarea elevilor şi cadrelor didactice de la Școala Generală cu clasele I-VIII, Nr.8, Mircea Vodă, surprinşi în timpul orelor de curs de un cutremur de pământ.

Locul de desfăşurare: Școala Generală cu clasele I-VIII, ne.8, Mircea Vodă Călăraşi;

ORELE: 11.05 – Exerciţiu de protecţie civilă pentru salvarea elevilor şi cadrelor didactice de la Școala Generală cu clasele I-VIII, Nr.11, Tudor Vladimirescu, surprinşi în timpul orelor de curs de un cutremur de pământ.

Locul de desfăşurare: Școala Generală cu clasele I-VIII, Nr.11, Tudor Vladimirescu Călăraşi;

ORELE: 11.05  – Exercițiu de limitare și înlăturare a urmărilor unui cutremur de pământ care a afectat S.C. Tenaris Silcotub S.A. Călărași

Locul de desfăşurare: S.C. Tenaris Silcotub S.A. Călărași;

ORELE: 11.05  – Exercițiu de limitare și înlăturare a urmărilor unui cutremur de pământ care a afectat S.C. Delta Gas Cov S.R.L. Punct de Lucru  Călărași

Locul de desfăşurare: S.C. Delta Gas Cov S.R.L. Punct de Lucru  Călărași

ORELE :14.00 – Bilanțul exercițiului.

Locul de desfăşurare: Primăria municipiului Călărași.

Forțele și mijloacele participante care au asigurat logistica acestui exercițiu sunt:

-Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Barbu Știrbei” Călărași

-Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași

-Inspectoratul de Poliție al județului Călărași

-Primăria Municipiului Călărași

-Poliția Locală Călărași

-Filiala Călărași a Crucii Roșii din România

-societățile comerciale de utilități publice din municipiul Călărași

-Inspectoratul de Stat în Construcții Călărași

-Agenția pentru Protecția Mediului Călărași

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide