Călărași/Strada Belșugului, asfaltată în totalitate. Au început lucrările și la trotuare

Primăria Municipiului Călărași a continuat procesul resistematizării zonei Orizont, cu lucrări de îngustare a scuarului de pe strada Belșugului, tronson Prel. București-Cornișei, concomitent cu asfaltarea în întregime a carosabilului. Lucrări de anvergură care au schimbat zona în totalitate, și care continuă în aceste zile. Astfel, printr-un nou contract încheiat cu SC Drumuri și Poduri SA, Primăria Călărași a reușit, într-un timp record (două zile), asfaltarea și celuilalt tronson al străzii Belșugului, care se termină în strada Mușețelului, pe o suprafață totală de 6.420 mp, turnându-se un asfalt de 5,5 cm.

Concomitent cu această lucrare, SC Drumuri și Poduri SA lucrează, pe celălalt tronson (Prel. București-Cornișei), la reamanajarea trotuarelor. Astfel, conform unor informații preluate de la reprezentanți ai Primăriei Călărași, se vor amenaja trotuare cu pavele pe o suprafață de 800 de mp și cu asfalt pe o suprafață de 1.370 mp

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide