Ce mai chin şi ce mai jale!

Sorin Anghel. A venit primăvara! Acoperă-mi inima cu ceva. Inima bolnavă după fotbal nu poate fi acoperită cu altceva decât cu fotbal. Pe cel de calitate îl vedem numai la televizor. Pe cel după care pătimim îl vedem săptămână de săptămână în judeţ, la Dunărea şi la Chirnogi, doar formaţii eroine, care supravieţuiesc cu greu chinului economic la care este supusă întreaga ţară.

Dunărea Călăraşi a învins vinerea trecută pe Urban Titu cu scorul de 2-1. Prima reuşită i-a aparţinut lui Marian Şerban, la puţin timp după ce a fost introdus pe teren. Lupaşcu, jucător transferat înaintea returului de la Juventus Colentina, a făcut 2-0, însă emoţiile nu au dispărut. Arbitrul Zaharia, de la Slobozia, „prieten” cu Sima, a pus-o la var pentru oaspeţi şi a prelungit meciul doar cu 6 minute. Chiar şi aşa, Dunărea a obţinut trei puncte la capătul unui joc deloc strălucitor. „N-am jucat chiar slab. În prima repriză am avut probleme. Cred că a fost vorba de trac. Băieţii şi-au dorit foarte mult să facă spectacol încă de la prima întâlnire cu publicul călărăşean, dar s-au blocat. La pauză, am intrat un pic în ei şi s-au descătuşat. Am făcut o schimbare bună prin introducerea lui Şerban şi am obţinut toate cele trei puncte. Adversarul a fost unul neaşteptat de periculos. Au avut pe teren numai jucători care au făcut junioratul de la Nucet, cel mai bun centru de copii şi juniori de la ei din judeţ.”, a declarat Virgil Bogatu, antrenorul Dunării Călăraşi. Astăzi, cu începere de la ora 15:00, echipa fanion a judeţului va juca în deplasare, împotriva celor de la Juventus Colentina. Adversarul sperie doar cu numele. Echipa este mai slabă că în turul campionatului.

S-a demonstrat acest lucru în meciul pe care l-au disputat în prima etapă, pe terenul Victoriei Chirnogi, scor 2-2. Jocul nu a fost urât, ci oribil. Nici o echipă n-a fost în stare să-şi impună ritmul. Iar pentru asta vina nu o poartă doar suprafaţa execrabilă pe care s-a desfăşurat meciul, ci şi lipsa de viziune a celor din teren. Oaspeţii au deschis scorul la jumătatea primei reprize, dar s-au văzut egalaţi de Bidirean în urma unei faze la care antrenorul Eugen Trică a cerut offside. Înainte de pauză, Juventus a preluat din nou conducerea. Mocanu a uitat să facă pasul înainte alături de coechipierii săi şi a anulat poziţia de offside a atacanţilor adverşi, astfel că golul a reprezentat doar o formalitate. În partea a doua a meciului s-a jucat încâlcit, fără orizont, dar gazdele au reuşit să egaleze dintr-un penalty obţinut de către Chiriţă.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide