Ciprian Panait, primar Mitreni: „Consider că în administraţia publică nu este loc de ambiţii personale”

Mircea Brândusă. Bună ziua! Mă aflu în biroul noului primar ales din comuna Mitreni, dl Ciprian Panait, un tânăr care şi-a propus venind la primărie să facă din comuna Mitreni una de nivel european cu un trai ascendent pentru concetăţenii săi.

Rep. D-le primar, pentru început v-aş ruga să ne spuneţi ce v-a determinat să candidaţi pentru funcţia de primar?

C.P.: În primul rând vreau să vă salut. Sunt deja la a doua încercare. Am candidat în 2016 la funcţia de primar, recunosc că m-am hotărât în scurt să candidez. Am reuşit să prindem 5 mandate de consilieri locali, drept dovadă am fost consilier local în consiliul local Mitreni şi m-am implicat activ în viaţa comunităţii din postura de consilier la vremea respectivă. În tot acest timp am reuşit să formez o echipă frumoasă, tânără lângă mine, oameni dornici de muncă, oameni cu aspiraţii şi în 2020 să zic aşa mult mai pregătiţi, mult mai hotărâţi. Am candidat şi munca noastră a fost şi încununată cu succes…

Rep: Ce înseamnă pentru dvs. funcţia de primar?

C.P.: Funcţia de primar în primul rând pentru mine înseamnă o onoare, înseamnă o mare responsabilitate, înseamnă un drum la care m-am înhămat şi nu vreau să dezamăgesc în primul rând locuitorii din această comună pentru că eu aici m-am născut, aici am trăit, oamenii mă cunosc. Vreau să le demonstrez că se poate face şi altfel de administraţie, una transparentă, sinceră, aproape de oameni. În afară de proiectele mari în derulare şi cele care vor veni pentru viitor sunt chestii mici pe care putem să le facem doar cu implicare, voinţă şi un efort…. şi aici mă refer (dacă-mi daţi voie) la câteva exemple, curăţenia. Mă doare foarte tare că ţine de educaţia noastră a tuturor chiar dacă primarul sau autorităţile fac curăţenie asta înseamnă că trebuie să o şi păstrăm. În afară de aceasta, spaţiile verzi, parcurile, aleile, şcolile, vreau să arate într-un anumit fel. Adică vreau să ne implicăm, vreau să fie curate, vreau să fie îngrijite. Nu vreau să supăr pe nimeni, într-adevăr este foarte greu după o perioadă lungă de timp  (şi îmi asum ce spun) au fost lăsate aşa un pic de izbelişte… să se întâmple minuni într-o lună. Dar din primăvară promit în mod solemn că se va şi vedea implicarea noastră în tot ce înseamnă parcuri, şcoli, aleei, rigole care sunt pline de pământ, buruieni şi alte chestii.

Rep: D-le primar, observ la dvs. o undă de tristeţe vis-a-vis de modul cum fosta administraţie şi-a făcut treaba. Aş vrea să spuneţi concetăţenilor dvs. cum a decurs modul de tranziţie de la fosta conducere la actuala conducere a primăriei?

C.P.: Dacă îmi daţi voie aş vrea să încep cu un mic istoric. Mulţi ştiu, mulţi nu ştiu situaţia din primăria Mitreni. Şi aici mă refer la funcţionarii publici pe care i-a avut la vremea respectivă primăria Mitreni. Aceşti oameni i-am cunoscut de copil. Am venit atunci în calitatea de cetăţean al comunei să plătesc taxe şi impozite, cunosc foarte bine ce oameni a avut primăria Mitreni, oameni de valoare dar nu vreau să intru în detalii de ce o parte din aceşti oameni nu se mai află în momentul de faţă în primăria Mitreni. Ei se regăsesc la alte primării. Nu vreau să mă folosesc de numele lor dar sunt câteva exemple care pot să le dau: fosta contabilă şi dl Traian Culea, oameni de valoare care s-au implicat şi au muncit aici şi drept dovadă în momentul de faţă nu sunt undeva pe tuşă, sunt oameni tot în administraţie dar în alte localităţi şi pun umărul la muncă. Nu vreau să mă întorc, nu sunt omul care caută vinovaţii, caut soluţii în această situaţie şi nu vreau să insist prea mult pe a ne plânge (să zic aşa). Găsim soluţii, găsim variante…

Rep: V-aş ruga să ne detaliaţi problemele majore pe care le-aţi găsit în administraţia publică locală din Mitreni? Ce soluţii aveţi pentru rezolvarea acestor probleme?

C.P.: Eu zic că o administraţie sănătoasă se face într-un mediu armonios, se poate face numai prin comunicare. Întotdeauna am spus şi o voi spune în continuare, fără comunicare, fără înţelegere nu putem ajunge la soluţii. Consider că în administraţia publică nu este loc de ambiţii personale, nu este loc de ranchiună, nu este loc de a plăti poliţe cuiva. Consider că în administraţie nu există culoare politică, mai ales că noi suntem o comunitatre mică, ne cunoaştem cu toţii. Eu nu fac politică deocamdată. În momentul de faţă doresc să mă înconjor de o echipă profesionistă (să spun aşa) de oameni pregătiţi pentru că munca primarului nu este numai munca primarului şi este şi munca din spatele primarului, a aparatului administrativ. Este, vedeţi dvs., ca într-o piesă de teatru, vezi actorii dar în spatele actorilor sunt foarte mulţi oameni care muncesc dar nu se văd niciodată şi poate oamenii ăia niciodată nu au primit un bravo sau felicitări sau cuvinte de laudă. Dar eu niciodată nu mi-am uitat şi nu-mi uit oamenii care m-au ajutat pentru că şi funcţia în care eu am ajuns, nu am ajuns singur, a fost munca întregii echipe. Şi pe calea aceasta ţin să le mulţumesc şi le acord tot sprijinul meu şi să-i asigur de tot sprijinul meu.

Rep: Revenind la contextul întrebării. Ce probleme aţi găsit? Ne referim la nivelul comunei administrativ, financiar…

C.P.: În primul rând atmosfera de aici. În al doilea rând, după două săptămâni de analiză, de discuţii cu departamentele, am revăzut şi situaţia financiară care sincer nu sunt străin de ea pentru că v-am spus şi vă repet timp de 4 ani am fost consilier local, am participat la şedinţe, o mare parte ştiu aşa cum s-au dus banii. Dar venind în funcţia de primar am văzut toată cartea (să spun aşa). Ca şi consilier am văzut fragmente. Acum este ca un puzzle, le-am pus cap la cap toate şi am înţeles şi merg pe ideea de o administraţie transparentă atât către locuitori cât şi noi aici între noi. Vă daţi seama, totul ajunge la bani. Pentru a demara şi a putea face ceva studii de fezabilitate, tot ce trebuie să facem, se face cu bani. Bugetul nostru nu este cel mai roz în momentul de faţă dar încercăm să drămuim banii în aşa fel încât nu să supravieţuim dar să-i ducem către chestii benefice locuitorilor şi într-o ordine corectă a priorităţilor. Asta ar fio una dintre cauze. A doua vreau să fiu foarte atent la bugetul pe anul 2021. E posibil să mai avem susţinere şi de la Guvern, e posibil să avem susţinere şi de la Consiliul Judeţean, vom vedea ce vom face exact.

Rep: Organigrama cum aţi găsit-o şi ce aveţi de gând să faceţi?

C.P.: Aici nu m-aş hazarda prea mult în afirmaţii, şi vă spun de ce. Pentru că nu am terminat o analiză corectă şi nu vreau să mă antepronunţ până nu fac o analiză corectă în toate departamentele. E o situaţie mai delicată pentru că primăria Mitreni are o firmă care funcţionează în baza consiliului local, Gospodarul SRL Mitreni. Acolo se află 13 oameni, din păcate situaţia financiară a „Gospodarului” nu este cea mai ok. Vreau şi îmi rezerv dreptul să termin analiza împreună cu departamentele de contabilitate ca să pot să vă spun ceva concret.

Rep: Privind infrastructura, aici mă refer la reţeaua de drumuri, iluminatul public, apa, canalizarea, sunteţi mulţumit de ce aţi găsit?

C.P.: Lucrurile bune întotdeauna sunt de apreciat. Mi-aş fi dorit să găsesc mult mai multe realizări, sau să preiau mult mai multe proiecte. Adică am mers întotdeauna pe ideea ca şi într-o familie, în momentul când predai ştafeta chiar dacă trebuie s-o predai, îţi place sau nu-ţi place, e bine să laşi cât mai multe lucruri făcute sau de făcut pe viitor. Într-adevăr, iluminatul (aş fi ipocrit să nu recunosc) comparativ cu ce era înainte da, este o schimbare. S-a mai asfaltat ceva dar consider că, uitându-mă la localităţile din jur care deja au terminat asfaltările, noi suntem într-o fază de aproape 30-35%. Referitor la canalizare s-a demarat proiectul, s-a lucrat, m-am familiarizat cu aceste proiecte. Deja am vorbit cu diriginţii de şantier, am vorbit cu furnizorii, cu constructorii. Mi-aş dori un alt ritm, un pic mai multă atenţie la detalii, adică toate sărbătorile astea, nu necesită decât puţină atenţie să fie făcute aşa până la urma urmei, sunt rămase un pic în urmă, dar este chestie de detalii nu este un reproş. Am în vedere asfaltarea tuturor străzilor din localităţi.

Rep: Cu permisiunea dvs., facem legătura între întrebarea anterioară şi ce vreţi să spuneţi acum rugându-vă să răspundeţi la următoarea întrebare. Cu ce vine nou primarul Panait la primăria Mitreni? Practic, pe hârtie, care sunt priorităţile dvs. pentru mandatul 2020-2024?

C.P.: Priorităţile mele nu sunt pe hârtie. Priorităţile mele sunt aici undeva în mintea mea. Deja le am schiţat pe o listă de priorităţi.

Rep: Vă rog să le faceţi cunoscute într-o ordine dorită de dumneavoastră.

C.P.: Sunt simple. În primul rând doresc o comună curată împreună cu implicarea mea şi a cetăţenilor. Încerc (dacă pot să spun aşa) să trăim şi să înţelegem că această comună e casa noastră a tuturor. Nu ţine decât de un mic efort şi o mică educaţie şi un sprijin de-al nostru, al autorităţilor adică aici mă refer la faptul că dacă vrem să avem o comună curată trebuie să şi oferim varianta… pubele, spaţii cu tomberoane amenajate special, mă gândesc deja şi la nişte platforme betonate pentru că avem un număr nu foarte mare de animale în sat, dar omul de la ţară are şi un gunoi de grajd, omul de la ţară are şi frunze şi vrej de roşii şi să nu mai fie aruncate la ieşire din sat peste tot să blocăm drumul, arată urât. Eu sunt ferm convins că nu se întâmplă peste noapte chestiile acestea dar cu comunicare, cu un pic de înţelegere (şi îmi asum) trebuie să fie şi chestie de ecucaţie aici. De fiecare dată când participam la discuţii cu prietenii sau cercuri restrânse simţeam chestia asta cu exemple din alte localităţi. Uite ce frumos e acolo, uite ce frumos e acolo. Dar întrebarea mea este: noi de ce nu putem? Pentru că putem şi noi doar dacă vrem. Merg pe ideea de curăţenie. În al doilea rând, aici am pus pe primul loc pentru că, consider că nu implică chestii băneşti extraordinar de mari. E un pic de bunăvoinţă, un pic de muncă, un pic de implicare. Doresc, ca în acest mandat să finalizez asfaltarea tuturor drumurilor din localităţile Mitreni, Valea Roşie şi Clăteşti.

Rep: Câţi km măsoară reţeaua stradală din aceste localităţi?

C.P.: 55 km cu aproximaţie. Nu este greu.

Rep: Aşa cum vă cunosc, cred că veţi reuşi.

C.P.: Vreau să fim atenţi şi la detalii. Asfaltăm, asfaltăm, dar spaţiile verzi, rigolile, nu ştiu, sunt omul detaliilor. Asfaltăm, dar nu să asfaltăm din topor să rămână în stânga deranj, un morman de piatră, morman de pământ, să fie plăcut ochiului. Şi în acelaşi timp, de calitate.

Rep: Alte proiecte prioritare pentru mandatul 2020-2024?

C.P.: Am spus: curăţenie, asfaltare, canalizare, iluminatul vreau să ajungem cu iluminatul să scădem costurile (eficient), finalizarea proiectului reabilitare şcoală Valea Roşie. Acum suntem cu încă un proiect cu Şcoala nr. 1 Valea Roşie cu un proiect energetic, o anvelopare, o izolaţie cu polistiren, centrală termică, grupurile sanitare corespunzătoare şi pentru copiii cu handicap pentru că avem şi copii cu handicap, mă interesează şi cabinetele medicale pentru că avem doi medici de familie în localitatea noastră comparativ cu alte localităţi care nu au medici şi îmi doresc să le creăm spaţiile necesare şi toate facilităţile pentru a rămâne în localităţi. Localităţile noastre sunt nişte localităţi cu populaţie îmbătrânită.Foarte greu, foarte greu adică prima tranşă ţinând cont şi de situaţia care este cu pandemia. Omul în primul rând ajunge la un cabinet de familie după aceea ajunge la spital sau în altă parte. Deci primul ajutor trebuie să-l oferim aici în sat. Şcolile să fie, copiii să înveţe într-un mediu sănătos, curat, îngrijit, decent. Îmi doresc o bună colaborare cu dirctorii de şcoli. Şi voi fi prezent, foarte activ în chestia asta. Adică ştiţi cum e, într-o societate sănătoasă, sănătate, învăţământ şi după aceea vorbim de restul. Nu se poate. Nu o să avem niciodată o societate sănătoasă dacă nu ne implicăm în ordinea asta. Vreau să amintesc, avem o comunitate de romi în satul Valea Roşie. Sunt două străzi, nu e o comunitate mare. Am simţit de fiecare dată că acea comunitate a fost dată pe locul doi. Nu merg pe chestii de rasism, nu întotdeauna ei vor fi lăsaţi la urmă. Din contră. O să fie o etapă de asfaltare, a treia, îmi doresc şi deja obiectivul este ca cele două străzi din ţigănie (cum le spunem noi) să fie asfaltate. Şi când spun asta, mi-o asum. De ce? Comunităţile de romi sunt foarte aglomerate. Ei au un număr de copii foarte, foarte mare. Merg la şcoală, merg la grădiniţă, vine timpul rău străzile sunt pline cu noroi, cu apă, ajung murdari plus faptul că mi se pare că, corect şi normal, să nu facem diferenţe. Îmi doresc în acelaşi timp ca aceste asfaltări şi e o chestie aici care vreau să o subliniez, nu vreau să mai asfaltăm preferenţial. Pe strada asta stă consilierul x, pe strada cealaltă m-a ajutat în campanie, nu. O vom lua într-o ordine logic, la rând.

Rep: D-le primar, aţi omis poate fără voia dvs. două aspecte foarte importante pentru comunitate. Latura sportivă şi cea cultural-educativă.

C.P.: Îmi cer scuze. Chiar în fly-erul meu de campanie, în obiective se regăsea latura sportivă. Noi avem deja o bază sportivă creată pe mandatul vechiului primar şi chiar ţin să-l felicit că s-a implicat în această investiţie, Dar din păcate nu a întreţinut-o. Baza sportivă e lăsată de izbelişte. În momentul de faţă pe această bază sportivă a devenit islazul comunei Mitreni. Pasc nişte oi şi nişte vaci. Mitreniul, eram copil, a avut întotdeauna echipă de fotbal de calitate, cu fotbalişti talentaţi şi nu s-a întreţinut cu sume colosale. Deja am vorbit cu o parte din băieţii care încă mai sunt aici şi încă mai joacă. Pentru că foarte mulţi tineri din localitate joacă la alte echipe din alte localităţi. De ce n-am avea noi echipa noastră? Consiliul local consider că poate să susţină financiar acest proiect şi aşa vom face. Vom susţine financiar echipa de fotbal din Mitreni.

Rep: Cultural-educativ? Ce proiecte credeţi că veţi implementa?

C.P.: Cultural, localitatea noastră din păcate nu mai are un cămin cultural. Căminul cultural a fost transformat într-o sală de sport. Nu e rău că s-a transformat într-o sală de sport, dar latura asta culturală în zona rurală şi la noi la Mitreni, sincer a cam dispărut. Se mai chinuie profesorii în preajma sfârşitului de an să mai facă câte o serbare, se suprapune cu Zilele Comunei, dar foarte puţin, efectiv cultural zero. Avem un proiect în derulare „Înfiinţare de cămin cultural”. Ne dorim ca aici toată zona din faţa primăriei să facem aşa un fel de complex dacă pot să-i spun, unde să fie şi baza sportivă, unde să fie şi căminul cutural. Deja ne gândim la un sediu de primărie nou şi dacă ne ajută bunul Dumnezeu şi obţinem finanţare îl vom avea. Iar sediul în care funcţionăm acum sunt ferm convins că îi găsim întrebuinţare. Mă gândesc şi la un cabinet medical, poate găsim investitori în acest.

Rep: Mi-aţi luat vorba din gură. Aici voiam să vă întreb ce va face primarul Panait Ciprian pentru dezvoltarea mediului de afaceri în comuna Mitreni, respectiv creare de locuri de muncă şi suplimentarea bugetului local?

C.P.: Este un subiect delicat pentru că în afară de micii agenţi economici pe care îi are orice comună, magazine alimentare, noi nu avem pe raza localităţii un investitor mare sau o societate care să aducă bani la buget atât de mult cum ne-am fi dorit. Recunosc, că m-am gândit la chestia asta. Deja o discut cu dl vice, cu oamenii, o analizez, încerc să fur şi din experienţa altor primari de la alte primării. Adică, vă spun sincer, nu mi-e jenă să bat la uşă de primari cu experienţă care au dovedit că se poate şi să întreb: „d-le, dumneata cum ai făcut sau cum mă sfătuieşti să fac să pot să realizez şi eu această chestie”. Gândurile sunt multe dar în acelaşi timp de fiecare dată mă lovesc şi de anumite chestii de legalitate. Că nu întotdeauna ce gândim este şi legal. Sunt nişte paşi de urmat, la asta mă refer. Am nişte suprafeţe de teren neproductiv spre Clăteşti, am suprafeţe destul de mari de islaz, numărul de animale nu mai este acelaşi. Ca să transformi islazul într-o zonă industrială sunt nişte reguli, nu putem aşa peste noapte. Ne ajută, avem şi aici un lac, lacul Potcoava care este concesionat şi în administrare fostului primar Tudorică Minciună, unde dânsul investeşte şi încearcă să facă o staţiune balneo-climaterică folosind nămolul care are acţiuni terapeutice foarte bune. M-aş bucura din suflet să se poată da drumul la treabă pentru că este un plus valoare pentru localitatea noastră indiferent cum ar fi. Este o zonă mai mult agricolă. M-am gândit să dau fel şi fel de suprafeţe neproductive, chiar cu titlu gratuit sau concesionate pe sume modice de un leu, de 10 lei, numai să vină. Se pot face nişte silozuri, fiind o zonă agricolă, de depozitare a cerealelor. În momentul de faţă ne chinuim să ducem cerealele la Olteniţa sau Chirnogi unde sunt bazele de colectare pentru cereale. Am putea avea şi noi în localitate, avem suprafaţă destul de mare. Sunt multe, recunosc timpul a fost scurt dar asta nu înseamnă că nu m-am gândit la ele. Şi întotdeauna asezându-ne aşa la masă şi cu cetăţeni şi cu fermieri, mai iese câte o idee, mai iese câte o chestie. O întrebăm, o rumegăm, ne documentăm şi ne sfătuim. În primul rând principiul de bază este că sunt deschis şi la idei din afară, nu numai ideile mele sunt bune. Sunt deschis la orice este bine pentru comunitate.

Rep: Practic, ce facilităţi va oferi primăria Mitreni celor interesaţi să deschidă o afacere?

C.P.: Primăria Mitreni în primul rând va avea uşa deschisă pentru toţi cei care îşi doresc să investească în localitatea Mitreni. Şi când spun asta, spun în felul următor: nu se vor lovi de necolaborarea angajaţilor din primărie, se face absolut tot ce stă în puterea noastră ca şi UAT, din punct de vedere administrativ, din punct de vedere al documentelor necesare.

Rep: Vă referiţi la facilităţi fiscale, la autorizaţii de funcţionare, certificate de urbanism?

C.P.: Exact. Nu vor rămâne prăfuite într-un sertar şi vom uita de ele. Clar, interesul nostru direct. Şi îmi doresc am şi spus (am avut o şedinţă, prima mea şedinţă oficială cu angajaţii primăriei), rugămintea mea este ca prioritatea numărul unu să fie cetăţeanul.În momentul când omul de afaceri va ieşi de pe uşa primăriei, trebuie să plece lămurit şi mulţumit.

Rep: D-le primar, întrucât ne apropiem de sărbătorile de iarnă, care ar fi mesajul dvs. pentru locuitorii comunei?

C.P.: Mesajul meu ar fi următorul: în primul rând, sănătate pentru că anul 2020 pentru noi, toţi românii, a fost un an încercat. Şi asta mă refer la situaţia cu pandemia. Sănătatea în momentul de faţă cred că este cea mai importantă. Chiar dacă am ştiut că este importană, parcă acum am simţit-o pe pielea noastră pentru prima oară cu adevărat. Le doresc înţelegere, le doresc putere de muncă, răbdare, le doresc să le fie bine. Doresc ca fiecare cetăţean să petreacă sărbătorile în sânul familiei, în jurul mesei de Crăciun, de Revelion chiar dacă într-un mediu restrâns. Românii, ştiţi cum se spune, suntem recunoscuţi ca foarte buni petrecăreţi. Anul ăsta o să petrecem mai restrâns. Important este să intrăm în anul 2021 sănătoşi. Îmi doresc să fim mai buni, mai înţelegători şi poate şi pandemia asta nu a fost chiar aşa (nu ştiu cum s-o numesc), am tras o lecţie de viaţă. Şi în general, lucrurile dificile şi grele în viaţa asta, de multe ori ne-a apropiat şi ne-a unit şi ne-a făcut mai oameni decât suntem.

Rep: Vă mulţumesc pentru timpul acordat. Să vă dea Dumnezeu spor la muncă şi vă doresc ca la finele mandatului dvs. să ne strângem mâna şi să vă pot felicita.

C.P. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide