CJ Călărași va cumpăra apartamente pentru medici

Lipsa unor locuințe de serviciu a fost invocată, în dese rânduri, de medicii care refuzau să vină la Călărași pentru a lucra la Spitalul Județean. Pentru a se elimina această problemă CJ Călărași dorește să achiziționeze, în acest moment, 10 apartamente de serviciu.

Apartamentele vor fi amplasate în municipiul Călărași, zonele A, B, și C  și vor avea 1, 2 și 3 camere.

Garsonierele trebuie să fie de minim 37 mp şi amplasate la un etaj intermediar, respectiv etajele 1-3. Pentru apartamentele cu două camere se solicită o suprafaţă utilă de minim 52 mp şi vor fi amplasate la un etaj intermediar, respectiv etajele 1-3, iar pentru cele cu 3 camere o suprafață utilă de 66 mp, situate la un etaj intermediar 1-3.

Achiziția se va face luându-se în calcul prețul cel mai mic iar în cazul în care vor fi una sau mai multe oferte identice ca preț se va alege locuința cu suprafața cea mai mare.

„Temeiul adoptării acestei hotărâri l-a constituit luarea măsurilor legale ce se impun în vederea menținerii și atragerii de medici tineri, specialiști și rezidenți, prin oferirea unor facilități.

La această dată, există un număr mare de solicitări de locuinţe de serviciu din partea medicilor care activează în cadrul Spitalului Județean de Urgență Călărași, fiind imperios necesară achiziţia unor apartamente, cu destinaţia de locuinţe de serviciu, care să poată fi atribuite prin contracte de închiriere, anexe la contractele de muncă.

Pornind de la solicitările medicilor care activează în cadrul Spitalului Județean de Urgență Călărași, s-a aprobat, de principiu, de către Consiliul Județean Călărași achiziționarea unor apartamente cu destinația locuințe de serviciu.
Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice precizează faptul că acest act normativ nu se aplică pentru atribuirea contractului care are ca obiect cumpărarea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri existente, alte bunuri imobile.

Având în vedere aceste prevederi legale consider că intră în sarcina autorităţii contractante obligaţia de a asigura o utilizare eficientă a fondurilor în procesul de atribuire, de a promova concurenta dintre operatorii economici, precum şi de a garanta nediscriminarea, recunoaşterea reciprocă şi tratamentul egal al operatorilor economici care participa la atribuirea contractului.
Pentru aceste considerente a fost elaborată procedura privind cumpărarea unor bunuri imobile de către județul Călărași.”, se arată în nota de fundamentare a CJ Călărași.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide