CJCC | Concursul pentru compartimentul financiar – contabil va fi reorganizat

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași anunță că s-a luat decizia de a fi reorganizat concursul pentru ocuparea unui post de referent iar procedura va fi reluată la o dată ce va fi anunţată public pe site-ul instituţiei şi la sediul acesteia.

Urmare a apariţiei unor informaţii în mediul online referitoare la existenţa unor posibile erori comise în activitatea de selecţie a dosarelor candidaţilor pentru ocuparea postului contractual vacant de referent IA (M) – Compartimentul financiar –contabil, prin raportare la prevederile art. 37 alin 1 din H.G.R. nr. 286/2011, managerul instituţiei a dispus verificarea cu celeritate a celor menţionate anterior.

În urma verificărilor, s-a constatat existenţa unor deficienţe în analiza dosarelor de concurs, motiv pentru care, conform art. 37 alin 2 din H.G. nr. 286/2011 s-a dispus suspendarea organizarii şi desfăşurării concursului privind ocuparea postului contractual vacant de Referent IA (M) – Compartiment financiar-contabil, buget.

Candidaturile înregistrate la concursul menţionat anterior se vor considera valide dacă persoanele care au depus dosarele concurs îşi exprimă  în scris intenţia de a participa din nou la concurs la noile date care vor fi comunicate prin mijloacele media legale.

MANAGER,

Mihaela PETROVICI

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide