Concursuri de şah, table şi remi pentru pensionarii călărășeni

Mircea Brândușă. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Călărași a organizat recent „Cupa Seniorilor”, un concurs de șah, table și remi pentru persoanele de vârsta a treia. Acestea s-au desfăşurat în incinta Clubului pentru Persoane Vârstnice de pe str. Pompieri, în data de 13 noiembrie a.c.

Seniorii călărășeni interesaţi de aceste competiţii au fost invitaţi marți dimineață să se înscrie, în baza carnetelor de membru CARP. La șah au fost doi participanți: Aron Nicolae care l-a învins pe Dumitru Chirilă. La table au fost prezenți 10 participanți. Împerecherea s-a făcut după un tablou Berger, finala fiind câștigată de Gheorghe Dumitru.

Cum era de așteptat, cel mai mare interes l-a suscitat jocul de remi. A fost nevoie de două tururi preliminare pentru a fi stabiliți cei patru finaliști. Pe primul loc s-a situat Nicolae Moise, urmat de Ion Alexandru, Dan Mironiuc și Gheorghe Iancu.

În aceeași zi, după amiază, doamnele s-au așezat la mesele de remi. În mod excepțional a primit „wild card” de participare, Ion Aldea, acesta ocupând locul trei, după doamnele Severica Țăranu și Ileana Găină, și înaintea d-nei Mateiu Lenuța, clasată pe locul patru.

Premiile oferite în cadrul acestui concurs au fost extrem de atractive. ȘAH: Loc I – 150 lei. TABLE: Loc I – 150 lei; Loc II – 100 lei. REMI: Loc I – 150 Lei; Loc II – 100 Lei; Loc III – 50 Lei; Loc – IV – 30 Lei. Festivitatea de premiere a avut loc miercuri, 14 noiembrie, la sediul clubului, diplomele și premiile fiind înmânate de doamnele: Hristina Culică, președinte CARP și Marilena Melehat, șef serviciu administrativ.

Nu în ultimul rând, CARP Călărași, în colaborare cu ONG „Lions” și farmacia CATENA din Călărași, a adus în data de 14.11.2018,  CU TITLU DE GRATUITATE, personal medical care a măsurat glicemia și tensiunea arterială a tuturor celor prezenți. Pentru astfel de acțiuni, conducerea CARP Călărași merită tot respectul și considerația membrilor afiliați!

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide