Consiliul Judeţean, proiect pentru reabilitarea Palatului Prefecturii

Aflat de ani buni într-o stare deplorabilă, fiind reabilitat doar în parte în 2008, Palatul Prefecturii, simbol arhitectural al municipiului şi judeţului Călăraşi, va fi reabilitat.

Consiliul Judeţean Călăraşi va implementa un proiect în cadrul Programului PA 14 „Anteprenoriat cultural, patrimoniu cultural şi schimb cultural”, program gestionat de Unitatea de Management a Proiectului din Cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

În şedinţa de consiliu de joi, 20 septembrie a.c., a fost aprobat proiectul de apartamentare a imobilului, necesar pentru accesarea finanţării.

„Încă de la preluarea în administrarea temporară a imobilului de către Consiliul Judeţean Călăraşi, pe perioada executării lucrărilor de consolidare, prin Hotărârea Guvernului nr. 2376/2004, acesta a prioritizat ideea de a reabilita acest imobil, prin însufleţire şi revitalizare.

Astfel au fost identificate Granturile SEE care permit reabilitarea monumentelor istorice cu importanţă naţională, Palatul Administrativ fiind clasat în categoria A a monumentelor istorice.

Fascinant prin nobleţea descoperită de îndată ce îi treci poarta, Palatul Administrativ îşi revendică gloria de altă dată prin crearea cadrului perfect pentru experienţe inovative adaptate mediului social-contemporan.

O bijuterie de patrimoniu unică în peisajul Bărăganului se va redeschide publicului larg, devenind astfel primul monument istoric clasa A de importanţă naţională, parţial restaurat în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 2376/2004.

Imobilul este apartamentat în trei corpuri (vestic, central şi estic). Necesitatea apartamentării imobilului „Palatul Administrativ” (Prefectura Călăraşi) este imperios necesară pentru implementarea unui proiect ce are ca principal obiectiv lucrări de reabilitare a Palatului Administrativ (Prefectura Călăraşi) a Judeţului Călăraşi în cadrul Programului PA 14 „Anteprenoriat cultural, patrimoniu cultural şi schimb cultural”, program gestionat de Unitatea de Management a Proiectului din Cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.”, se arată în expunerea de motive a executivului instituţiei.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide