Constantin Tudor a fost sunat personal de ministrul Educației. Ordinul privind revocarea sa a fost la rândul său revocat

Inspectorul școlar general Constantin Tudor nu a mai fost revocat din funcție, Ministerul Educației revocând Ordinul prin care se luase această decizie. Contractul de management al inspectorului școlar general s-a încheiat de drept ca urmare a cererii de pensionare. În acest sens, Constantin Tudor ne-a transmis un comunicat de presă:

COMUNICAT DE PRESĂ

Prin Ordinul nr. 4800, emis de ministrul Educației Naționale la data de 31.08.2017, a fost revocat OMEN nr. 4698/18.08.2017 prin care subsemnatul urma să fiu revocat din funcția de inspector școlar general al ISJ Călărași, începând cu data de 4 septembrie 2017, din motive imputabile. Prin același ordin, se constata că la data de 31.08.2017 înceta de drept Contractul meu de management încheiat cu ministrul Educației, în condițiile legii, în vederea pensionării pentru limită de vârstă.

Mai precizez faptul că am fost contactat telefonic de dl. Liviu Marian POP, ministrul Educației, care mi-a declarat că regretă cele întâmplate în cazul subsemnatului, mulțumindu-mi, în același timp pentru cei peste 7 ani în care am desfășurat activități manageriale la nivelul ISJ Călărași, în final adresându-mi urări de sănătate și viață lungă. Aceleași mulțumiri pentru fructuoasa colaborare cu Ministerul Educației, precum și urări de bine, mi-au fost transmise, atât telefonic cât și în scris,  și de către directorul general al Direcției Generale Management Învățământ Preuniversitar din cadrul MEN.

Folosesc acest prilej pentru a mulțumi mijloacelor mass-media locale care au reflectat corect aspectele legate de revocarea mea abuzivă, încurajându-mă astfel în demersurile mele legale pentru corectarea nedreptății care mi s-a făcut, pentru că revocarea ordinului de demitere constituie doar începutul acțiunilor mele de repunere în drepturile de dinaintea emiterii ordinului abuziv de demitere din funcția de inspector școlar general al ISJ Călărași din motive imputabile.

Mulțumesc totodată tuturor celor care mi-au adresat mesaje de încurajare și de susținere, inspectori școlari, directori de școli, cadre didactice sau oameni obișnuiți de pe stradă, asigurându-i de stima și respectul meu. Aceleași mulțumiri le aduc și “cârcotașilor”, care, fără să mă cunoască personal sau să-mi cunoască activitatea profesională desfășurată timp de 43 de ani, și-au permis să mă denigreze prin afirmații jignitoare postate în spațiul virtual, întrucât postările lor reprezintă probe solide în acțiunea mea în instanță formulată împotriva MEN pentru pagube morale.

Cu deosebit respect,

prof. dr. Constantin TUDOR

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide