COPIL DIN FLORI

În dimineaţa Zilei lui Eminescu am primit o scrisoare. N-am desfăcut-o, am pus-o în geanta de teren alături de buletin şi câţiva lei de drum.

Seara a fost spectacolul omagial la Casa de Cultură a Sindicatelor. Ion Caramitru a recitat, Maria Dragomiroiu a cântat. Sala a aplaudat, unii chiar au plâns. Pe Ion Caramitru, Pino, îl ştiam de ani buni, eram apropiaţi, să nu spun chiar prieteni. Îi mulţumesc şi-acum pentru ce mi-a dat. Pe Maria Dragomiroiu o văzusem doar la televizor. (Ca şi Caramitru). Umplea scena cu glasul şi un păr lin i se aşeza pe veşminte.

Cu ei, după spectacol, am cinat la cantina partidului, în oficiul de protocol, o chichineaţă cât să nu irite proletarii: votcă, piftie, friptură de porc cu cartofi prăjiţi, vin Jidvei. Ceilalţi invitaţi au primit doar răsplata în numerar, au semnat statele de colaborare şi au plecat acasă.

Se întâmpla în veacul trecut, prin anii 80 (1987?), 15 Ianuarie.

Maşina partidului ne-a dus la Ciulniţa, de unde ne-am urcat în personalul de Bucureşti. Pufăia locomotiva, se vedeau în noapte luminiţele de la felinarele impegaţilor, trenul se oprea şi-n câmp, apoi la Dor Mărunt, la Lehliu, iar în câmp, Dâlga…

„ – Pino, am o sticlă de coniac, încercăm?” Am tras fermoarul de la geantă şi am scos sticla de juma de kil cu dop de tablă. Aşa, pârnaie cum era, am băut-o în trei până la Bucureşti.

Când am scos sticla am dat de scrisoarea primită dimineaţa. Am deschis plicul. De atâtea ori am citit-o că o ştiu ca pe o poezie: „ Mi-a mers bine şi la mină şi la fotbal. Am dat cu mingea-n plopi cu cei de la Textila Buhuşi şi m-am ales cu două cupoane de stofă. Am făcut şi un calendar la Editura „Litera” şi mi-am cumpărat un ceas de la un instalator polonez. Ah, mitul instalatorului polonez! (…). Ţii minte, la Lăloaia (cartier al Comăneştiului, n.n.) aveam în faţa casei o grădină cu gherghine, margarete pentru tăieturi şi scăldături, şi crizanteme, de-alea pe care le pun mai mult ţăranii. Sora mea, Z., pe care o ştii de când era mică, îngrijea de ele. A făcut un copil din flori. Lăsa seara poarta deschisă (…). S-a încurcat cu un brad de românaş, ca cel din basmul Voinicul cel fără tată al lui Ispirescu. La botez au căzut lumânările pe jos, lumânările gătite cu crijmă şi ştergare, le-au călcat proştii, i-au călcat norocul copilului în picioare. A furat ghivece cu muşcate şi le-a vândut în piaţă, la Tg Ocna. A făcut puşcărie la Slobozia, de ziua lui Eminescu îi dă drumul. Ajut-o, eşti în stare, am auzit că la Slobozia ai ajuns cineva. Am încredere în tine ca într-un cui de tei”.

*

Se înnoptase bine şi nu se mai vedea nicio luminiţă. Probabil, trenul se oprise în câmp când l-am rugat pe Caramitru să-mi spună din Luceafărul câteva versuri cu Cătălin, „ Băiet din flori şi de pripas, / Dar îndrăzneţ cu ochii, / Cu obrăjei ca doi bujori…”

Poate poetul s-a gândit să exprime ideea de „copil rămas fără părinţi la curtea împăratului” (Vasile Scurtu). Altminteri, de pripas = fără stăpân, rătăcind de colo până colo, al nimănui. Termenul este în legătură cu superstiţia răspândită altădată în popor că aceşti copii se transformă după moarte în vârcolaci (Gh. F. Ceauşianu, Superstiţiile poporului român, Bucureşti, 1915, p. 100). Copiii de neleaptcă se urcă în lună şi o mînâncă. (Răspunsurile la Chestionarul lingvistic trimis de B.P. Haşdeu, Academia R.S.R., H.II 246).

Se credea că aceşti copii, în genere, sunt isteţi, inteligenţi şi posedă calităţi pe care nu le au alţii: „M-a făcut mama pe gheaţă, / Duminică dimineaţă, / Să fiu iute şi isteaţă./M-a făcut mama pe vânt,/Să fiu iute la cuvânt./M-a făcut mama-ntre văi/ Să fiu dragă la flăcăi. (S.Fl. Marian, Naşterea la români, Bucureşti, 1892, NA. 60 ). Sau: „Îs fată din flori vestită / Să nu mă bagi în ispită (Lungianu, M., Basme, Bucureşti, 1961, B. 109). Copilul primeşte numai numele mamei şi aşa se explică unele din metronimice ca: Aioanei, Ailenii, Amăriei, Aciocoiţei (prietenul meu, Marcel, când îi spun se supără). Cazuri similare în limba franceză: Lamartine, Ladoucette, Lacomblez (i-am botezat fata în Normandia, e cumătrul meu…). Sunt şi cazuri în care mama devine centrul familiei şi atunci copiii primesc matronimicul sau porecla acesteia, ca : Avădanei, Atomulesei etc (frecvenţă mare în Moldova!).

„Copil din flori”: din împrumuturi de cuvinte din alte limbi cu scopul de a atenua şi  ascunde oarecum realitatea, sunt mai cunoscute: bastard ( la Comăneşti am avut un prieten, Dan Lascăr, neam de răzeşi, care nici pe patul de moarte nu s-a împăcat cu sora sa, Dimitriana, noi îi ziceam Doina, pentru că îl făcuse „bastard” într-un proces de împărţirea averii după 1990), bitang, fochi (u) ş.a.

Din creaţiile autohtone, pe lângă copil din flori, destul de răspândit, avem încă: făcut din flori; prin flori; de (din) frunză; din dudăi, de pe lângă garduri; adunat de pe câmp sau de sub salcă.

Pentru un copil de la umbra gardului (atestări din texte) s-o fi creat şi cântecul de leagăn: „ Are mama un odor, / Şi l-a găsit prin mohor, / Şi mai are o floricică, / Şi-i găsită pe vâlcică, / Nani, nani puiule!” (Şezătoarea, Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare, Fălticeni, I (1892 şi urm.). Sau în decădere: urzicar, adică „l-a făcut prin urzici”.

Se pare că cea mai veche denumire pentru noţiunea de „copil nelegitim” este însă copil (accentuat pe o ), înregistrat de toate dicţionarele noastre începând cu Mardarie Cozianul şi Anonimus Caransebesienis / Dictionarium valachico – latinum /, Bucureşti, 1883 ), precum şi de majoritatea culegerilor româneşti dialectele, fiind cunoscute şi în două din dialectele sud –  dunărene. Facem o precizare: sărăcia de terminologii în aromână este explicată prin moralitatea deosebită a acestei comunităţi de vlahi – a se vedea şi spusele savantului Gustav Weigand.

Alţi termeni care denotă atitudinea compromiţătoare sau fals umilitoare: copil de strânsură, băiat de pomană, copil de căpătat.

Pentru întreaga problematică a se vedea o carte excepţională : Vasile Scurtu, Termeni de înrudire în limba română, Ed Academiei, Bucureşti, 1966, pp 68 – 73 ), din care am citat în această poveste.

*

Era spre miezul nopţii. La coborâre m-am auzit chemat şoptit: „Domnul Răzvan? Sunt fata lui… ” Era frumoasă. Târa un geamantan şi o geantă cândva „sport”. „Mă ajutaţi ?”

M-am pupat cu Caramitru şi Dragomiroiu şi ne-am urat noapte bună şi la grabnică revedere.

Am dus-o pe fata prietenului meu din copilărie şi din scrisoare la acceleratul de Braşov. Era spre miezul nopţii, fulguia printre vocile care anunţau întârzierea trenurilor la sosire. Am trecut peste linii, să prindem trenul. Nu ne-am vorbit nimic. De pe scara ultimului vagon mi-a strigat: „Mulţumesc!”

*

Scria Elena D.O. Sevastos, pe la 1892: „…pe când o fată îndată ce ajunge mamă este lipsită de orice ajutor, o vorbă bună nu vine să-i îndulcească starea. Ea-şi poartă sarcina cu frică, cu pază, cu ruşine (…) de mii de ori i-ai spune că-i înşelată, ea tot nu crede (…) socoate că el s-a întruna, l-a iubit atâta, nu i-a greşit cu nimic, nu se poate s-o părăsească, socoate că el s-ar înturna, îl aşteaptă, îl visează, până când face copilul fără nici un ajutor, ruşinată…” (Literatura populară, 2, Ed. Minerva, Bucureşti, 1990, p. 190 ).

*

Într-un singur judeţ din România, 250 de adolescente au născut anul trecut.

 Răzvan Ciucă

Slobozia, ianuarie 2016,

Înainte de Duminica a 16-a după Rusalii

 (Pilda talanţilor )

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide