Cornel Toma, viceprimar Spanţov: „Îmi doresc să continuăm, în aceeaşi echipă, la conducerea Primăriei Spanţov, pentru finalizarea proiectelor”

Mircea Brânduşă. Candidatul PNL pentru Primăria comunei Spanţov, la alegerile din vara acestui an, va fi, aşa cum era de aşteptat, actualul primar Niki Gheorghescu. Cu siguranţă, în cazul în care va câştiga un nou mandat, domnia sa va propune consiliului local pentru a fi ales în funcţia de viceprimar, acelaşi nume: Cornel Toma, omul cu care face echipă de 8 ani de zile.

„Ideea de a continua lucrul în primărie s-a conturat în jurul obligaţiei pe care noi o avem de a duce mai departe proiectele începute în comună”, a precizat viceprimarul Cornel Toma. Recent am discutat cu domnia sa despre proiectele promise şi finalizate în acest mandat şi, bineînţeles, despre proiectele care sunt începute şi trebuie continuate în comuna Spanţov.

Rep: Domnule Cornel Toma, ce au însemnat pentru dumneavoastră cele două mandate de viceprimar?

C.T.: În primul rând am satisfacţia că, împreună cu domnul primar Niki Gheorghescu, am realizat o mare parte din proiectele incluse în platforma noastră electorală. În al doilea rând a fost o mare onoare pentru mine şi sper că m-am achitat cu succes de sarcinile avute.

Rep: Care sunt cele mai semnificative proiecte realizate în acest mandat?

C.T.: Cea mai importantă investiţie finalizată, benefică locuitorilor, este punerea în funcţiune a staţiei de apă de la Cetatea Veche care asigură în totalitate nevoia cetăţenilor de apă, atât cantitativ cât şi calitativ; Finalizarea a 16 km din reţeaua de canalizare; Construire staţie epurare; Asfaltare 3 km străzi interes public local; Reabilitare, modernizare şi extindere reţea iluminat public stradal cu tehnologie led; Pietruire a 4 km drumuri comunale în satul Stancea; Construire a 5,2 km aleei pietonale; Acordarea de sprijin financiar bisericilor din satele Stancea şi Spanţov pentru înlocuirea acoperişurilor şi construire gard împrejmuitor cimitir; La iniţiativa domnului primar Niki Gheorghescu, primăria Spanţov, în parteneriat cu un ONG norvegian, a construit 7 locuinţe sociale destinate familiilor defavorizate din satul Stancea.

Rep: Cu siguranţă, veţi candida în aceeaşi echipă pentru un nou mandat. Care sunt motivele pentru care veţi cere din nou votul de încredere la alegerile din vară?

C.T.: Pentru finalizarea investiţiilor demarate şi pentru implementarea unor noi proiecte, prioritate având următoarele: Etapa a doua a PNDL II care are ca obiectiv asfaltarea a 6 km de străzi interes public local în satele Spanţov şi Stancea, proiect pentru care am primit finanţare şi urmează să începem lucrările; Racordarea staţiei de epurare la reţeaua electrică; Reabilitare, modernizare şi dotare cămin cultural sat Spanţov, proiect pe care l-am depus deja la CNI; Construire sală sport în incinta Şcolii Gimnaziale Nr. 1 din satul Spanţov; Reabilitare, modernizare şi dotare bază sportivă comuna Spanţov; Construirea a 4 km alei pietonale sat Stancea; Finalizarea lucrărilor la Grădiniţa din satul Stancea, proiect care are termen de recepţie data de 31 decembrie 2020; Întocmire documentaţie tehnicăpentru un proiect având ca obiectiv asfaltare a 10 km străzi comunale; La iniţiativa doamnei Anghelina Braică, director Şcoala Gimnazială Nr. 1, primăria va implementa în perioada 01.03.2020 – 30.04.2021 un proiect tip after-school având ca obiectiv „Comunitatea activă pentru o şcoală performantă” în care va exista un grup ţintă de 254 copii şi părinţii acestora, proveniţi din rândul familiilor defavorizate cărora li se vor asigura asistenţă medicală, masă caldă şi consiliere psihologică.

Rep: Care este mesajul pe care îl transmiteţi locuitorilor comunei Spanţov?

C.T.: Doresc să mulţumesc tuturor locuitorilor comunei pentru sprijinul acordat. Doamnelor le transmit un sincer La Mulţi Ani de Ziua Femeii!

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide