CSM Călăraşi / 66 de medalii obţinute în primele şase luni ale acestui an

Rodica Zaharia. Antrenorii secţiilor din cadrul Clubului Sportiv Municipal Călăraşi alături de directorul instituţiei, prof.dr. Dumitru Chirilă, au afost prezenţi miercuri, 9 iulie, la o întâlnire cu presă locală, unde au prezentat bilanţul activităţii celor şase luni ale acestui an. Dumitru Chirilă a catalogat anul 2014 ca fiind cel mai bun din istoria CSM Călăraşi.

„Au trecut şase luni din anul 2014 şi considerăm că este potrivit să facem împreună cu dumneavoastră o analiză a activităţii desfăşurate, să discutăm despre neajunsurile şi nerealizările noastre pe care niciodată nu le-am dramatizat şi nu am cedat, dar să facem cunoscute şi realizările. Iertaţi-ne lipsa de modestie, de la Burebista şi Decebal încoace, niciodată sportul de performanţă călărăşean, prin rezultatele existente care reprezintă evidenţe incontestabile, nu a stat mai bine. Este cel mai bun an din istoria CSM”, a precizat Chirilă.

CSM Călăraşi a strâns anul acesta nu mai puţin de 66 de medalii la întrecerile sportive naţionale şi internaţionale, clasând anumite secţii printre cele mai bune din ţară, de departe printre sportivii de top aflându-se canotorii Georgiana Vasile      (aur la Campionate Europene de Juniori) şi Alexandru Chioseaua (argint).

„Rezultatele noastre pe acest an sunt excepţionale. În prima jumătate de an, CSM Călăraşi, prin profesionalismul antrenorilor şi dăruirea sportivilor, am reuşit să obţinem 66 de medalii la competiţii naţionale şi internaţionale, dintre care, la box 17 medalii. Canotajul a avut o evoluţie fantastică, cu cele 20 de medalii obţinute a reuşit să claseze CSM Călăraşi pe locul 2 în România, după Orşova, cel mai bun club cu cei mai buni sportivi din România care este finanţat de Comitetul Olimpic Român. La atletism s-au obţinut 16 medalii până în prezent, caiac-canoe 5 medalii şi 8 medalii la lupte dintre care două medalii de aur. Rezultatele nostre trebuie lăudate, nu comentate”, a mai punctat Chirilă.

Toţi cei prezenţi s-au arătat nemulţumiţi de faptul că activitatea CSM este criticată în unele publicaţii, fapt de aduce o umbră neagră atât asupra sportivilor, cât şi a antrenorilor.

„Se pot  spune şi scrie foarte multe lucruri, dar să spui că nu sunt condiţii la CSM Călăraşi pentru a face performanţă este o prostie şi asta v-o spun eu, un om care, aşa cum spunea domnul Chirilă, m-am lăsat convins să vin în Călăraşi, un oraş mic, fără posibilităţi, dornic de a face performanţă şi aici am găsit tot ce e nevoie pentru a o face. Dacă un număr de 70 de medalii în şase ani de antrenorat, numai la Campionate Naţionale şi Internaţionale, înseamnă puţin, asta cred că spune multe. Am avut participări la Mondiale, la Europene, am avut 10 tiluri de campioni naţionali, am reuşit crearea sălii de box, sunt lucruri extraordinare. Avem un număr de 8 sportivi convocaţi la Loturile Naţionale de Cadeţi juniori şi tineret, într-adevăr nu avem seniori, dar legislaţia nu permite. Să faci sport de performanţă înseamnă să te sacrifici şi noi facem lucrurile astea”, a precizat pe marginea acestui subiect, unul dintre antrenorii secţiei de box, Valentin Anghel.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide