Cum îşi petrec timpul liber pensionarii călărăşeni

Mircea Brânduşă. Clubul Pensionarilor, situat pe strada Pompieri, nr. 27, numără aproape 80 de membri, femei şi bărbaţi. Dintre aceştia, în fiecare zi, aproximativ 50 trec pe la club. Se simt atât de bine aici încât îşi petrec şi câte o jumătate de zi aici. Este locul în care şi-au făcut parteneri de joc şi de discuţii, un loc viu care îţi arată că bătrâneţea poate fi trăită într-un mod amuzant şi altfel decât discutând despre problemele zilnice ale acestei vârste.

Este evident că acest club este printre cele mai frecventate locaţii din oraş întrucât zilnic, de la ora deschiderii până după masă la închiderea programului, toate mesele sunt  ocupate în întregime. Aşezaţi în grupuri de câte trei – patru persoane, seniorii joacă table, şah sau rummy. Nimeni nu stă degeaba. Deşi se concentrează intens la joc, oamenii mai şi discută, glumesc, iar fumătorii mai ies afară la câte o ţigară. Marţi, 25 octombrie 2016, de Ziua Armatei Române, doamna Hristina Culică, noul preşedinte C.A.R. ales în data de 04.10.2016 cu unanimitate de voturi de cei 180 de membri prezenţi, a organizat un concurs de rummy, table şi şah.

Concursul a fost OPEN, nu a fost doar pentru pensionari şi au concurat peste 30 de persoane, bărbaţi şi femei. Ion Simion, fostă glorie a fotbalului călărăşean, spune că a reuşit să câştige locul I la rummy prin perseverenţă, ca întotdeauna în viaţă. „Tot ce am realizat, am făcut cu gândul să fiu cel mai bun. Chiar dacă pare o distracţie, mi-a plăcut întotdeauna jocul de rummy, l-am jucat şi în tinereţe împreună cu colegii mei fotbalişti, în special cu Timică Culea când eram în istovitoarele cantonamente de pregătire de iarnă”. Mihai Zainea, fost şofer înainte de pensionare, este unul dintre membri clubului care vin aproape zilnic să îşi petreacă câteva ore cu amicii de aici. De trei ani şi-a făcut acest obicei. Îi pare bine că îşi poate petrece timpul şi în acest mod. Spune că dimineaţa, primul lucru pe care îl face este să se bărbierească, apoi, după micul dejun îşi ia tratamentul şi vine la Clubul Pensionarilor, bineînţeles „dacă nu apar alte probleme, cum ar fi mersul la piaţă cu soţia”. Podiumul a fost completat de Viorel Negreanu, iar pe locul patru s-a situat Constantin Dobrin. Învingător la şah, Ion Ghinea, după o partidă dramatică în faţa lui Nicolae Aron. La table, finala mare a fost pierdută de profesorul Constantin Varghida – „COTA”, unul dintre decanii de vârstă din club, în faţa unui „junior” de 58 de ani, cu 0-2. Dacă bărbaţilor le place mai mult să joace şah şi table, femeile preferă rummy. Paradoxal, doamnele sunt mai multe decât domnii, vin zilnic şi stau de după masă de la ora 15.00, aproape de ora de închidere. Sunt încântate de condiţiile pe care le au la club. Joi, după închiderea ediţei, distinsele doamne, Boişteanu Tasia, Gheorghe Smaranda, Niţă Ecaterina şi Ţăran Severica au disputant finala la rummy.

Despre politică nu se discută la club. Acesta este subiectul pentru acasă. La club lumea se relaxează, nu au nevoie de nervii cauzaţi de politică. Care sunt fumători, ca Stan Vasile, mai merg la o ţigară şi mai discută despre evenimentele cotidiene. Vârstnicii care îşi petrec o parte din timpul liber la club nu sunt lăsaţi singuri. De bunul mers al clubului se ocupă trei persoane: Dumitru Dionisie, Ion Radu şi Gigi Melehat care îşi gospodăresc activitatea de zi cu zi, şi, cu sprijinul doamnei Marilena Melehat, administrator C.A.R.  le asigură apă potabilă, şerveţele, hârtie igienică şi alte produse de curăţenie.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide