„Cupa Tinereții” la fotbal, bucurie pentru copiii din Protopopiatul Lehliu

Duminică, 12 mai 2019, pe terenul din Dor-Mărunt a avut loc a treia ediție a campionatului de fotbal „Cupa Tinereții”, organizat de Protopopiatul Lehliu cu ocazia prăznuirii Sfântului Ioan Valahul, ocrotitorul Protopopiatului.

La startul competiției s-au prezentat 12 echipe alcătuite din copiii parohiilor Buzoieni, Răzvani, Dor Mărunt Gară, Fundulea, Gurbănești, Lehliu Sat, Nicolae Bălcescu și Radu Vodă, Dâlga Sat, Valea Presnei, Rași, Gostilele, în parteneriat cu școlile din aceste parohii.

Cu sprijinul Primăriei Dor-Mărunt s-au pus la dispoziția copiilor gustări pe toată durata campionatului.

În baza parteneriatului cu Asociația Județeană de Fotbal Călărași meciurile au fost arbitrate de arbitri profesioniști din cadrul instituției sus-amintite, iar mingile turneului au fost asigurate de aceeași entitate. Din partea AJF au fost prezenți la turneu președintele, domnul Dincă Dorinel și secretarul, domnul Udrea Costel.

La fazele finale ale competiției copiii participanți au avut bucuria de a fi arbitrați de Alexandru Tudor, fost arbitru FIFA până în anul 2016, iar până în anul 2018 arbitru în cadrul Federației Române de Fotbal, în prezent este Observator de meciuri în cadrul F.R.F.La sfârșitul competiției s-au acordat diplome pentru toate echipele, iar pentru locurile 1-4 s-au acordat premii în bani, medalii și cupă după cum urmează: locul 4 – Parohia Rași – 200 de lei, locul 3 – Parohia Valea Presnei – 300 de lei, locul 2- Parohia Dor-Mărunt Gară – 400 de lei, Locul 1 – Răzvani – 500 de lei. S-a oferit o mingie pentru jucătorul turneului și o statuetă pentru copilul cu cele mai multe goluri.

Premiile au fost înmânate de către părintele protopop Mihail Zotta și domnul Udrea Costel, secretar al AJF, care au transmis copiilor că astfel de competiții sunt prilej de bucurie și satisfacție atât pentru organizatori cât și pentru participanți.

 A consemnat preot secretar Andrei Cornel Vasilică.

sursa: protoierialehliu.ro

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide