Curcani/Reţinuţi pentru săvârşirea de infracţiuni cu violenţă

glsa.ro

Patru persoane cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violare de domiciu, au fost reţinute pentru 24 de ore. Totodată, a fost reţinută şi o persoană bănuită de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat. La data de 16/17 iulie 2016 cinci bărbaţi din comuna Curcani, judeţul Călăraşi, în timp ce se aflau pe raza comunei Curcani au agresat fizic mai multe persoane.

În urma unui complex de activităţi de cercetare pentru documentarea activităţii infracţionale desfăşurată de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, la data de 19 iulie 2016, procurorul a luat măsura reţinerii faţă de patru bărbaţi bănuiţi că ar fi săvârşit infracţiuni de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii publice, violare de domiciliu, iar faţă de unul dintre aceştia pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat. Cei cinci au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Tribunalului Călăraşi cu propunere de arestare preventivă.

 

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide