Daniel Ștefan Drăgulin (PNL): Românii, prin votul exprimat, ar putea scăpa țara de Viorica Dăncilă și PSD”

Președintele Organizației Județene a PNL Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a făcut câteva precizări, în contextul turului II al alegerilor prezidențiale, legate de importanța prezenței românilor într-un număr cât mai mare la scrutinul din 24 noiembrie.

„Oamenii trebuie să știe cam cum ar fi România fără PSD?  Nu am avea legi care să favorizeze infractorii. Demonstrațiile pașnice nu s-ar încheia cu bătăi și oameni gazați. Nu am mai avea politicieni care să gafeze în fața oaspeților din străinătate. Nu ar mai fi promovate incompetența și lipsa de cultură în societate;

Bugetul țării nu s-ar mai realiza în funcție de dorințele unui lider de partid, ci punând pe primul loc interesele de dezvoltare ale țării. Cetățeanul ar fi în prim-planul preocupărilor statului. Instituțiile statului ar funcționa eficient pentru oameni. Educația ar redeveni un pilon esențial în societate. Am trăi într-o Românie Normală.”

Liderul PNL Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a punctat că românii, prin votul exprimat, ar putea scapa România de Viorica Dăncilă și PSD pentru că scapă țara de un sistem corupt, în care instituțiile statului sunt puse la dispoziția liderilor PSD, de baronii locali, cei care absorb un procent însemnat din bugetul de stat și care au creat în țară adevărate teritorii autonome PSD, de lideri analfabeți care au driblat în întreaga lor existență școala și s-au bazat mereu pe sistemul relațiilor, de secretari de stat, directori, șefi certați cu munca, incompetenți, oameni fără pregătire, care au căpușat o viață întreagă instituțiile statului, de lideri politici care au preferat să elibereze infractorii, pentru a-i face scăpați pe-ai lor.

„Dragi călărășeni, Votul este forța  dumneavoastră! Ați luptat și ați fost scutul României într-o perioadă în care PSD, acest partid agresiv și toxic, a vrut să sufoce țara. Ați ținut justiția curată și ați apărat democrația de asaltul PSD. Fără dumneavoastră însă, lupta poate fi pierdută! PSD nu este încă învins. Bătălia este aproape de final, iar de voi depinde ca noi toți să ieșim câștigători. Ieșiți la vot! Indiferent de opțiunile politice, miza acestor alegeri este România Normală. De cealaltă parte este același PSD care vrea să condamne România la subdezvoltare. Doar votul dumneavoastră poate împiedica asta”, a subliniat liderul PNL Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide