Doi bărbați, din Ștefan Vodă, respectiv Ciocănești, prinși băuți la volan

Doi bărbați, unul de 36 de ani și celălalt de 71 de ani, din Ștefan Vodă, respectiv Ciocănești, au fost depistați de polițiștii călărășeni conducând sub influența alcoolului. Celor doi li s-a întocmit dosar penal, unul dintre ei fiind reținut pentru 24 de ore.

La data de 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea au depistat pe DJ 307, pe raza comunei Independența, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Ștefan Vodă, județul Călărași, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, deși nu deținea permis și consumase alcool.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,98 mg/l alcool în aerul expirat.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără a poseda permis.

Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind  depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

În dimineața zilei de 25 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat în municipiul Călărași, pe strada Prelungirea Dobrogei, un bărbat în vârstă de 71 de ani, din comuna Ciocănești, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul, deși consumase alcool.

La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,63 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide