Donalam a dotat cu echipamente moderne de IT şi mecanică laboratoarele liceelor Mihai Eminescu şi Danubius din Călăraşi

Donalam, unul dintre principalii jucători ai industriei barelor din oţel laminate la cald din Europa, a demarat ediţia din acest an a programului dedicat susţinerii educaţiei în judeţul Călăraşi. Compania a oferit sponsorizări în valoare totală de peste 47,000 de lei pentru dotarea laboratoarelor din liceele din Călăraşi şi finanţarea educaţională a tinerilor.

Donalam a contribuit la modernizarea laboratorului de informatică al Liceului Mihai Eminescu prin achiziţia a 15 unităţi de calculator performante, în valoare totală de aproximativ 22.700 de lei.

De asemenea, compania şi-a continuat implicarea activă în dezvoltarea învăţământului profesional din judet şi formarea viitorilor specialişti în domeniul industrial. Astfel, Donalam a sponsorizat, pentru al patrulea an consecutiv, Liceul Danubius în vederea dotării cu echipamentele necesare astfel încât elevii să poată beneficia de o pregătire practică la cele mai bune standarde. Donaţia de anul acesta s-a ridicat la suma de 14.700 de lei.

În ultimii patru ani, Donalam a acordat liceului Danubius sponsorizări în valoare totală de 59.654 lei (TVA inclus), sumă din care au fost achiziţionate mai multe echipamente, instrumente şi materiale de care elevii au avut nevoie la diferite laboratoare şi ateliere (exp. trusă lăcătuş, staţii de lipit, osciloscoape digitale, aparate de sudură, cabluri, întrerupătoare, măşti etc.). De asemenea, elevii au beneficiat de vizite şi practică şcolară în cadrul Donalam.

Tot de la acest liceu au fost selectaţi doi foşti elevi, în prezent studenţi la Universitatea Politehnică din Bucureşti, cu rezultate educaţionale bune, cărora compania le va asigura anual câte o bursă de studii în valoare de 5.000 de lei.

„Tinerii de astăzi sunt viitorii profeşionişti de mâine, iar educaţia lor reprezintă motorul principal în menţinerea unei comunităţi solide, alcătuită din oameni responsabili, pasionaţi şi implicaţi. Consider ca este şi datoria noastră, a întreprinderilor din mediul privat, să conlucram cu instituţiile educaţionale locale, cu scopul comun de a dezvolta potenţialul noilor generaţii. Ne implicăm cu dedicare ori de câte ori avem ocazia să aducem o schimbare pozitivă în comunitatea din care facem parte”, a declarat Carlo Beltrame, CEO Donalam.

Programele de sponsorizari realizate de Donalam vizează, pe lângă mediul educaţional, şi alte domenii, precum cel sportiv sau medical. Astfel anul acesta, Donalam s-a implicat în furnizarea de echipamente medicale în valoare de aproximativ 133.000 Euro, de maximă necesitate personalului medical şi non – medical din judeţul Călăraşi, ân contextul pandemiei de COVID-19. Anul trecut, compania a oferit sprijin financiar către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Pompei Samarian”, Călăraşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Sţirbei” şi Clubul Sportiv „Temerarii”.

 

Despre Donalam:

Donalam, cu sediul în Călăraşi, este unul dintre principalii jucători din industria barelor din oţel laminate la cald din Europa. Compania a fost înfiinţată în 2006, iar în 2007 a achiziţionat un laminor pe platforma fostului combinat siderurgic Siderca, de la Tenaris. Donalam face parte din grupul italian Beltrame, înfiinţat în 1896, unul dintre cei mai mari producători de bare comerciale din oţel şi oţeluri speciale, care deţine fabrici în Italia, Franţa, Elveţia şi România, cu un total de peste 2.000 de angajaţi. Grupul a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 1,24 miliarde de euro în 2018.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide