Drăgulin despre nunțile de romi: „Amenzile pentru astfel de manifestări sunt chiar ridicole”

În urma valului de critici privind zgomotul produs de nunțile de romi, Primăria informează că instituția nu emite autorizații pentru astfel de evenimente.

Primarul Drăgulin admite că nivelul amenzilor nu este unul descurajator și solicită tuturor instituțiilor de ordine publică să intervină prompt.

Referitor la problemele generate de organizarea de nunți de către cetățenii de etnie romă pe domeniul public, Primăria Municipiului Călărași face următoarele precizări:

În luna mai a avut loc, la sediul Primăriei Municipiului Călărași, o întâlnire la care au participat reprezentanții municipalității, ai I.P.J Călărași, Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași și ai Poliției Locale, precum și reprezentanții cetățenilor de etnie romă.

Cetățenilor romi li s-a adus la cunoștință că organizarea acestor evenimente trebuie să se desfășoare fără a fi blocate străzi, fără ocuparea domeniului public, iar volumul muzicii să fie la un nivel care să nu perturbe liniștea publică.

De asemenea, li s-a adus la cunoștința că nerespectarea prevederilor legale constituie contravenție, iar cei ce  nu vor respecta legile în vigoare vor primi amenzi și li se vor întocmi dosare penale.

„Cetățenii de etnie romă trebuie să înțeleagă că nu pot fi mai presus de lege. Primăria Călărași nu a emis și nici nu va emite nici o autorizație pentru desfășurarea unor astfel de evenimente pe domeniul public.

Eu nu voi tolera așa ceva. Solicit Poliției Locale, Poliției Municipiului Călărași și Jandarmeriei să își facă datoria.

„Nu este normal ca cineva să facă evenimente producătoare de zgomot”

N-au decât să facă orice fel de evenimente doresc, de orice anvergură. Nimeni nu îi intimidează, nu au decât să îşi manifeste tradiţiile, dar să le organizeze în liniște sau în afara oraşului.

Cunosc și faptul că amenzile pentru astfel de manifestari sunt chiar ridicole. Amenzile aplicate pentru astfel de acțiuni sunt de la 300 până la 6000 de lei.

Sunt de părere că în toate cazurile, după ce Poliția Locală aplică amenzile ce se impun, același lucru ar trebui să facă și celelalte forțe de ordine abilitate, jandarmerie și poliție, și să elibereze domeniul public, conform legii”, a precizat primarul municipiului.

Primăria Municipiului Călărași face precizarea că nu există vreo prevedere legală în conformitate cu care să se acorde autorizații care să permită desfășurarea acestor evenimente.

Sesizările privind nerespectarea condițiilor de desfășurare ale acestor evenimente (blocarea străzilor, ocuparea domeniului public, gălăgie, muzică la un nivel sonor ridicat) se pot face la numărul de telefon 0242.313.525  – Poliția Locală și la numărul unic de urgență 112.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Bugetul Dunării Călărași, doar 30% din fonduri publice

Bugetul Dunării pentru prima sa participare în Liga I va fi asigurat în proporţie de 70% din fonduri private şi...

Închide