Dunărea Călărași pierde 3 puncte la Voluntari, după ce i-a fost anulat un gol valabil

Nici a patra confruntare dintre FC Voluntari şi Dunărea Călăraşi n-a avut vreun câştigător. Duminică după-amiază pe arena Anghel Iordănescu, duelul s-a încheiat aşa cum a început, 0-0, repetându-se rezultatul din returul sezonului regulat.

Dunărea a ratat o bună oportunitate încă  din minutul 6, după ce şutul violent al lui Gabi Iancu trimis din marginea careului a trecut puţin peste. Trei minute mai târziu, Tudorie reia cu capul din careu însă Straton e atent şi respinge în corner.

Ghinioanele nu ne-au ocolit nici de data asta în confruntările cu ilfovenii lui Bergodi. În minutul 26, Dunărea înscrie prin Daniel Benzar însă golul e anulat pe motiv de ofsaid. Văzut doar de tuşierul Ciprian Danşa!

Finalul primei părţi aparţine gazdelor care trec pe lângă o ocazie importantă, Grigorie reluând cu capul din careu, puţin pe lângă bara laterală.

Reproza secundă începe sub semnul unei dominări ceva mai accentuate a ilfovenilor însă reduta noastră în frunte cu Luchin şi Dobrosavlevici rezistă cu brio.

Spre final, Dunărea bifează două ocazii, mai întâi Benzar în minutul 75, croşetează în afara suprafeţei de pedeapsă, şutul său pe jos fiind reţinut de portarul Mitrev. Două minute mai târziu, Belhameur îl faultează tot pe Benzar la marginea careului însă Honciu bate pe jos, slab, balonul fiind respins de Mitrev.

Dunărea obţine un punct important însă va trebui să câştige neapărat meciul de miercuri de acasă cu Concordia Chiajna pentru a nu-şi periclita definitiv şansele de supravieţuire. Până la final, echipa noastră va mai juca cu Gaz Metan (acasă) şi Hermannstadt (în deplasare).

FC Voluntari – Dunărea Călăraşi 0-0

FC Voluntari: 1. Bogdan Mitrev – 22. Ricardinho, 28. Ionuţ Balaur, 3. Igor Armas, 23. Alexandru Vlad – 11. Mihai Căpăţână, 5. Alexandru Răuţă (15. Costin Lazăr, 87’) – 59. Doru Popadiuc (21. Abdelhak Belahmeur, 64’), 90. Adrian Bălan (96. Richard Gadze, 59’), 6. Ion Gheorghe – 10. Alexandru Tudorie.

Rezerve: 82. Cosmin Vâtcă – 19. Robert Hodorogea, 31. Adriano Russo, 7. Gabriel Deac.

Antrenor: Cristiano Bergodi

Dunărea: 25. Cătălin Straton – 23. Filip Gligorov, 17. Alin Dobrosavlevici, 24. Srgian Luchin, 27. Gaston Mendy – 26. Gabi Enache, 5. Gabriel Simion, 89. Georgian Honciu, 97. Daniel Benzar (10. Valentin Munteanu, 90+1’) – 11. Gabi Iancu (55. Alexandru Bourceanu, 59’), 7. Aymen Souda (21. Hamidou Keyta, 87’).

Rezerve: 33. Nicolai Calancea – 3. Cristian Sârghi, 44. Conor Henderson, 2. Constantin Nica.

Antrenor: Dan Alexa

Au arbitrat: Horaţiu Feşnic (Cluj – Napoca) – Marius Marica (Bistriţa) şi Ciprian Danşa (Satu Mare). Rezervă: Adrian Comănescu.

Observatori: Dan Victor Berbecaru (Rm. Vâlcea), Ion Căţoi (Bucureşti – LPF).

Cartonaşe galbene: G. Honciu (28), A. Souda (70’) / Ad. Bălan (58)

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide