EcoAqua Călărași/Drept la replică

Având în vedere faptul că în data de 14 iulie a apărut în spațiul public un articol, prin care se fac comentarii tendențioase și nereale privind activitatea operatorului ECOAQUA  SA Călărași, pentru clarificarea aspectelor prezentate, facem următoarele precizări:

1. Prelungirea mandatului directorului general s-a făcut cu respectarea cadrului legal.
În ședința Consiliului de Administrație din data de 30.06.2017, s-a prelungit mandatul directorului General al societății ECOAQUA SA Călărași pentru o perioadă de 4 luni, respectiv de la 01.07.2017 până la data de 01.11.2017.
În fapt, în luna februarie 2017, mandatul Consiliului de Administrație numit prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor ECOAQUA SA Călărași nr. 1 / 05.02.2013, a încetat de drept. În conformitate cu dispozițiile articolului 64, aliniatul 1 din OUG 109/2011, văzând și dispozițiile Legii 31/1990 – art.137*).pct.(1)-(2),

Adunarea Generală a Acționarilor, întrunită în ședință ordinară în data de 06.02.2017 a hotărât numirea unui Consiliu de Administrație format din trei administratori pentru o perioadă limitată de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la 6 luni (hotărârea AGA nr. 1/06.02.2017, împreună cu Actul Constitutiv reactualizat, au fost depuse la Registrul Comerțului și date spre publicare în Monitorul Oficial).

Facem precizarea că la votul privind prelungirea mandatului Directorului General din data de 30.06.2017 au participat doi din cei trei membri ai Consiliului de Administrație. S-a respectat numărul minim de administratori (au fost prezenți doi din cei trei administratori)pentru ca hotărârile CA să fie valabile în conformitate cu art.19.7 din Actul Constitutiv al societății.

2. Prețurile pentru apa potabilă și serviciile de canalizare – epurare sunt unice în toată aria de operareîncepând cu iulie 2011- condiție impusă prin Contractul de finanțare prin care s-au obținut fondurile nerambursabile pentru proiectul POS Mediu. Nu se practică prețuri mai mari în municipiu și mai mici în comune.

3. Prețurile actuale nu mai asigură acoperirea integrală a cheltuielilor necesare exploatării în condiții normale a sistemului de alimentare cu apă și canalizare; au fost fundamentate pe baza cheltuielilor înregistrate în perioada septembrie – noiembrie 2014. Ca urmare, prețurile actuale nu cuprind costuri de operare pentru toate obiectivele realizate prin proiectul finanțat prin POS Mediu. Primele obiective au fost puse în funcțiune și au început să genereze costuri de exploatare începând cu luna ianuarie – februarie, anul 2013, iar ultimele în a doua jumătate a anului 2016. Facem precizarea că în special stațiile de epurare au generat și vor genera costuri de exploatare foarte ridicate.

4. La fundamentarea și aprobarea prețului la apă și a tarifului la canalizare-epurare, s-a respectat cadrul legal și anume, Ordinul 65/2007 și anume:
4.1. Structura reglementată de Ordinul 65/2007
4.2. Prețul a fost fundamentat pe baza cheltuielilor înregistrate, cheltuieli ce au fost justificate prin documente. S-au transmis la ANRSC București 4 bibliorafturi de documente justificative.
4.3. S-au respectat competențele de avizare și aprobare reglementate. S-a obținut avizul ANRSC București nr. 504896/23.05.2017. Documentația însoțită de avizul ANRSC a fost înaintată către ADI Ecoaqua prin adresa 1614/427/23.05.2017
Pentru asigurarea unei maxime transparențe, prin adresa nr. 1915 din 13.06.2017 înregistrată la Consiliul Local al municipiului Călărași la nr. 23254/15.06.2017, s-a transmis către Consiliul Local Călărași întreaga documentație (cele 4 bibliorafturi de documente) și s-a răspuns la toate aspectele legate de modificarea prețului/tarifului ce au fost ridicate în ședința Consiliului Local Călărași din luna mai 2017. Această adresă a fost comunicată, spre știință, către ADI Ecoaqua, prin adresa 2082/571/28.06.2017.

5. Principalele cauze care au generat necesitatea modificării prețului:
5.1.Prima și cea mai importantă cauză o constituie creșterea salariului minim pe economie cu 61,11% în perioada 01 ianuarie 2015 – până la zi (ianuarie 2015 – creștere de la 900 lei la 975 lei, iulie 2015 – 1050 lei, mai 2016 – 1250 lei, februarie 2017 – 1450 lei), influență care nu este reflectată în prețurile / tarifele actuale.
5.2. Costuri de operare pentru investiții noi puse în funcțiune (stații de tratare apă cu tehnologii noi, stații de epurare cu treaptă biologică, etc).
5.3. Cheltuieli de mentenanță pentru bunurile achiziționate prin POS Mediu.
6. Media pe țară a pierderilor de apă este de 45%, cu observația că marea majoritate a Operatorilor Regionali care au pierderi mai mici decât Operatorul din Călărași au accesat finanțări externe pentru invetiții încă din anii 1990 (prin programele MUDP I, MUDP II, ISPA-care s-au adresat doar orașelor mari);
Primele programe de finanțare a infrastructurii de apă care au fost accesate de Călărași au fost SAMTID și POS Mediu, care s-au axat în special pe extinderi de rețele, pe modernizarea stațiilor de tratare a apei și a stațiilor de epurare.
Numai 6% din fonduri au fost alocate reabilitărilor de rețele, ca urmare nu toate rețelele de distribuție au făcut obiectul contractului CL8. Rețele de apă afectate de avariile la care face referire articolul nu au fost cuprinse în contractul de lucrări CL8.

7. Ecoaqua a asigurat cu mari eforturi venitul minim garantat în plată. De la ultima majorare a prețurilor la apă și până în prezent, salariul minim pe economie a crescut cu 61% (ianuarie 2015 – creștere de la 900 lei la 975 lei, iulie 2015 – 1050 lei, mai 2016 – 1250 lei, februarie 2017 – 1450 lei).
În aceeași perioadă, Ecoaqua a crescut salariile angajaților numai cu 9,6%, astfel: iulie 2015 – 2,6%, aprilie 2016 – 7,6%. În anul 2017, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de Guvern nr 1 / 2017, prin care salariul minim a ajuns la 1450 lei, ne-am confruntat cu obligativitatea creșterii salariului minim cu 16%, situație care a afectat în mod substanțial departajarea salariaților în funcție de nivelul de calificare și în același timp cu imposibilitatea asigurării acestei creșteri din veniturile generate de prețurile actuale.

În urma simulărilor, discuțiilor și negocierilor cu sindicatele, s-a ajuns la concluzia că, pentru a respecta în același timp și diferențierea salariaților în funcție de nivelul de calificare, fără a afecta echilibrul economico-financiar al societății, singura soluție este majorarea fondului de salarii la nivelul societății, cu aproximativ 20%, cu riscul asumat de ambele părți semnatare a Contractului Colectiv de Muncă ca, până la asigurarea veniturilor care să susțină această creștere, nivelul de salarizare acordat să fie corelat cu veniturile realizate.

Director General,
Neagu Cezar-Paul

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide