Editorialistul ziarului Obiectiv, Răzvan Ciucă, își lansează, astăzi, cartea „Între oglinzi și amintiri”

Eveniment literar de excepție pentru redacția Obiectiv. Cartea „Între oglinzi și amintiri”, izvorâtă din paginile ziarului, scrisă de editorialistul Răzvan Ciucă, va fi lansată astăzi la Muzeul Satului din București.

Întâlnirea cu Răzvan Ciucă a fost una întâmplătoare dar providențială. L-am „închis într-o casetă redacțională” pe Răzvan Ciucă, după cum chiar domnia sa spunea, și l-am forțat să răscolească printre gânduri și amintiri, printre povești și oameni, să spună lumii întregi câtă trăire există în fiecare pas pe care omul îl face în viață.

Lui Răzvan Ciucă nu i-a luat prea mult timp să răspundă provocării, astfel că, din toamna lui 2012 a deschis, în paginile Obiectivului, „Fereastra către veșnicie”. De 7 ani sunt scoase din ascunzișurile timpului povești cu și despre oameni și locuri.

Pe hârtia de ziar s-au așternut, în acești 7 ani, o sumedenie de trăiri, încât coperțile cărții s-au însuflețit de la sine, îmbrățișând cuvintele „între oglinzi și amintiri”.

Răzvan Ciucă este o enciclopedie de amintiri și emoții, de gânduri și învățături, propovăduitor de dreaptă și pură credință, lipsită de ipocrizia celui care caută doar izbăvirea, iar toate astea le-a împărtășit cu cititorii ziarului vreme de 7 ani și o va face și de acum încolo.

„Nu mi-am ales sau confecționat subiectele, când scriam parcă îmi dicta cineva. Sau se întâmpla după ce visam noaptea (…) Se pare că am scris o carte biografică, de proză scurtă. Poate ar fi fost mai bine să o păstrez în manuscris. Cum să debutez în literatură la 70 de ani? Și dacă ar fi la amurgul bufniței? Am îndrăznit și a ieșit ce a ieșit…”, spunea autorul în prefața cărții.

Astăzi, editorialistul Răzvan Ciucă debutează în literatură. Felicitări și succes în continuare, „domn profesor”!

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide