Eugen Pârvulescu și-a dat demisia din funcția de președinte al clubului Dunărea

Eugen Pârvulescu a anunţat ieri că, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Consiliului de Administraţie dar şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuță, a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte executiv al  AFC Dunărea 2005 Călăraşi.

Decizia are legătură directă cu depunctarea dictată recent de Comisia de Disciplină din cadrul FRF ca urmare a utilizării jucătorului Robert Boboc în partida din runda a 7-a cu Universitatea Cluj (scor în teren 3-2), aflat în stare de suspendare din pricina acumulării a 4 cartonaşe galbene până la ora jocului.

„E un moment greu pentru mine. Am avut o discuţie cu membrii Consiliului de Administraţie precum şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, căruia, pe această cale, vreau să-i mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat şi pot să spun că am avut condiţii bune şi chiar foarte bune în perioada cât am stat la Călăraşi.

Am hotărât să-mi dau demisia întrucât clubul a pierdut 3 puncte foarte importante. E o greşeală impardonabilă pe care mi-o asum şi, de comun acord, am decis să-mi reziliez înţelegerea cu clubul Dunărea Călăraşi. Pe această cale, le mulţumesc jucătorilor, staffului tehnic.

Am format un grup unit, o echipă bună, frumoasă, o echipă care, o să vedeţi, se va bate până în ultima etapă pentru un loc pe prima scenă a fotbalului românesc. Mulţumesc şi publicului din Călăraşi, m-am simţit foarte bine aici. Doresc mult succes, în continuare, Dunării!”, a declarat Eugen Pârvulescu.

Eugen Pârvulescu a preluat conducerea clubului Dunărea Călărași în 23 iunie 2019, venind odată cu antrenorul Cristian Pustai.

Pe lângă Eugen Pîrvulescu şi-a mai înaintat demisia şi team-managerul Ion Fenghea, în locul său fiind numit Sorin Boiangiu care a mai lucrat în cadrul clubului Dunărea în perioada 2018 – 2019, el urmând să ocupe funcţia de director sportiv.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide