Evenimente organizate în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria

Evenimente organizate în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria

Secretariatul Comun (SC) pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru graniţa România-Bulgaria (BRCT Călăraşi), şi în anul 2019 continuă organizarea unei serii de evenimente, cu scopul asigurării unui înalt grad de informare a grupurilor ţintă. Astfel, până la acest moment au fost organizate evenimente în sprijinul beneficiarilor proiectelor finanţate în cadrul programului, precum şi evenimente pentru promovarea rezultatelor obţinute prin implementarea proiectelor.

În sprijinul beneficiarilor, pe parcursul anului 2019, Secretariatul Comun din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru graniţa România – Bulgaria (BRCT Călăraşi) a organizat 2 întâlniri tematice cu beneficiari ai proiectelor finanţate în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria privind regulile de implementare a proiectelor: în data de 2 iulie 2019 la Craiova, România şi în data de 4 iulie 2019 la Dobrich, Bulgaria. În cadrul întâlnirilor au avut loc discuţii practice legate de completarea rapoartelor de parteneriat şi de proiect, modificări ale contractelor, precum şi alte aspecte relevante. Alte două întâlniri tematice similare urmează a fi organizate în lunile care urmează, datele şi locaţiile cărora urmând a fi comunicate în timp util.

Pentru promovarea rezultatelor obţinute prin proiectele implementate, în data de 8 iulie a fost organizată o vizită de mediatizare la locul de implementare a proiectului ROBG-174, “Sănătatea ta contează! Modernizarea spitalelor din Zimnicea şi Svishtov”, finanţat în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria. Proiectul a fost implementat de către Unitatea Administrativ Teritorială – Oraşul Zimnicea, în calitate de Beneficiar Lider şi Municipalitatea Svishtov, în calitate de Beneficiar 2, având ca obiectiv principal îmbunătăţirea eficienţei serviciilor de sănătate precum şi colaborarea între furnizorii serviciilor de sănătate la nivelul comunităţilor Zimnicea şi Svishtov. În timpul evenimentului au fost furnizate informaţii privind Programul Interreg V-A România-Bulgaria în contextul anului European al bolilor rare, dar şi informaţii detaliate despre proiect, furnizate de cei doi parteneri ai proiectului. La final, a fost vizitat Spitalul Multiprofil din Svishtov ”Dr. Dimitar Pavlovich”, unde au fost prezentate echipamentele achiziţionate de către Municipalitatea Svishtov.

Pentru a afla mai multe informaţii despre Programul Interreg V-A România-Bulgaria, despre evenimentele viitoare, dar şi despre proiectele finanţate, vă invităm să accesaţi pagina de internet www.interregrobg.eu.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide