vineri, aprilie 26, 2024
AcasăADMINISTRAŢIEGeorge Chiriță: „Consilierii PSD nu s-au opus majorării salariilor din Consililiul Județean,...

George Chiriță: „Consilierii PSD nu s-au opus majorării salariilor din Consililiul Județean, ci au dorit diminuarea coeficientului acordat aparatului de conducere!”

- Advertisement -

Discuții aprinse au fost ieri în cadrul ședinței de Consiliu Județean între consilierii social democrați și vicepreședintele Marian Dinulescu, dar și consilierii liberali, pe tema majorărilor salariale, conform noii legi a salarizării unitare.

Nemulțumiți de faptul că nu s-a prezentat o estimare a creșterii bugetare pentru a acoperi aceste majorări, dar și pentru că coeficientul acordat conducerii CJ a fost stabilit la valori maximale, social democrații s-au abținut la vot, astfel că, neexistând cel două treimi necesare, proiectul privind rectificarea bugetară nu a trecut.

Vicepreședintele CJ, Marian Dinulescu, i-a amenințat pe social democrați că, dacă se blochează salariile, toți cei peste o mie de angajați ai Consiliului și ai direcțiilor subordonate se vor duce în fața sediului PSD.

Nefiind prezent la ședință, președintele CJ, Vasile Iliuță, a fost sunat și informat asupra situației, și ca urmare i-a transmis lui Marian Dinulescu să convoace o ședință de îndată după amiază. Lucru care s-a și întâmplat.

În urma discuțiilor cu conducerea CJ dar și a sindicaliștilor prezenți, consilierii PSD au votat în favoarea rectificării bugetare.

Contactat de Obiectiv, consilierul PSD George Chiriță a explicat motivația votului inițial. „Vreau să se înțeleagă că noi nu am vrut să blocăm salariile în Consiliul Județean, mai ales că majorările au fost stabilite de o lege dată de Guvernul PSD, ci doar am solicitat să se revină asupra coeficienților acordați celor din conducerea CJ, prin diminuarea acestora și majorarea coeficienților persoanelor din execuție. Ulterior, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu sindicaliștii din instituție, care ne-au transmis că salariile au fost negociate în prealabil, am decis să votăm rectificarea bugetară.”

Iată care sunt noile salarii din Consiliul Județean Călărași:

SALARII DE BAZA FUNCTIONARI PUBLICI SI PERSONAL CONTRACTUAL APARATUL  DE SPECIALITATE AL CONSILIULUI JUDETEAN CALARASI SI CABINETUL PRESEDINTELUI stabilite conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 iulie 2017
Nr.DENUMIREANIVELULGRADUL/TREAPTAGRADATIACOEFICIENTSALARIUL
Crt.FUNCTIEISTUDIILORPROFESIONALADE VECHIMEDE BAZA
1Administrator publicS57,9011455
FUNCTII PUBLICE DE CONDUCERE
2Secretarul judetuluiSI57,7211200
SII57,8011310
3Director GeneralSI57,6211050
SII57,6911150
4Arhitect SefSI57,5210897
SII57,6011020
5Director general adjunctSI57,4110750
SII57,4510800
6Director executivSI57,2710545
SII57,4010730
7Director Executiv adjSI56,9110023
SII57,0010150
8Sef serviciuSI56,589545
SII56,809860
9Sef birouSI56,349200
SII56,559500
FUNCTII PUBLICE DE EXECUTIE
10Manager publicSsuperior05,387803
Sprincipal05,067330
11AuditorSsuperior05,187514
Sprincipal04,236134
Sasistent03,154568
12Consilier juridic, Consilier, InspectorSsuperior04,346289
Sprincipal03,785474
Sasistent03,214659
Sdebutant02,413494
13Referent de specialitateSSDsuperior03,615241
SSDprincipal03,094480
SSDasistent02,333372
14ReferentMsuperior02,413494
Mprincipal02,022924
Masistent01,602318
Mdebutant01,432076
PERSONAL CONTRACTUAL DE CONDUCERE
15Sef serviciuSI55,928591
SII56,128874
16Sef birouSI55,718280
SII55,908550
PERSONAL CONTRACTUAL DE EXECUTIE
17Consilier,  inspector de specialitate,  referent de specialitateSIA03,945717
SI03,434976
SII02,924235
Sdebutant02,193176
18Referent, inspector, arhivarMIA02,173145
MI01,812631
MII01,442086
Mdebutant01,291869
19IngrijitorM/G01,952830
M/Gdebutant01,301878
20SoferM;GI01,952830
M;GII01,291878
21Muncitor calificatM;GI01,952830
M;GII01,301878
M;GIII01,151668
M;GIV01,151668
22Muncitor necalificat01,151668
CABINETUL PRESEDINTELUI
23Director  cabinetSIA03,945717
24Sef cabinetMIA02,173145
25Consilier cabinetSIA03,945717
SALARIILE DE BAZĂ PENTRU FUNCTIILE DE CONDUCERE CUPRIND SPORUL DE VECHIME ÎN MUNCĂ LA NIVEL MAXIM
SALARIILE DE BAZĂ PENTRU FUNCTIILE DE EXCUTIE SUNT PENTRU GRADATIA 0 SI SE DETERMINA PRIN MAJORAREA SALARIILOR DE BAZA PENTRU GRADATIA 0 POTRIVIT ART. 10 DIN LEGE.
PRESEDINTE, DIRECTOR EXECUTIV,
ec. VASILE ILIUȚĂNEGULESCU-IONIȚĂ NELI-LIDIA
- Advertisement -
Marius Dulce Primar Calarasi
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite