George Chiriță (PSD): „Organizarea din campanie s-a văzut în rezultatele obținute de noi în județ”

PSD Călărași a obținut o victorie importantă în alegerile parlamentare din 11 decembrie a.c., reușind să obțină un mandat de senator și două de deputați fără a fi nevoie de redistribuire.

Social democrații au câștigat detașat în localități mari conduse de primari liberali, cum ar fi Modelu, Dragalina și Borcea, precum și în municipiul Călărași, acolo unde votul mergea cu precădere către PNL, însă de data asta diferența a fost de 3 ori mai mare în favoarea PSD, 12.300 de călărășeni punând ștampila pe listele social democraților.

George Chiriță, directorul de campanie al PSD Călărași, ne-a declarat că rezultatele nu sunt întâmplătoare, fiind efectul unei bune organizări, a muncii echipei de campanie, dar și a programului propus de PSD.

„Rezultatele vorbesc de la sine, PSD obținând în județul Călărași un scor electoral ce nu a mai fost atins de peste 12 ani. Organizarea din campanie s-a văzut în procentele obținute de noi în majoritatea localităților din județ. Am îndrăznit să cred și am reușit! Am crezut în energia, elanul, dăruirea, implicarea și optimismul tinerei echipe PSD Călărași, în dorința de a ieși CÂȘTIGĂTORI!  Am crezut în VALOAREA candidaților PSD Călărași, am știut că cei doriți să ne reprezinte în Parlament și Guvern, Roxana Natalia Pațurcă, Marius Dulce, Eugen Nicolicea, Iulian Iacomi, Sorin Vrăjitoru, sunt OAMENI pentru OAMENI, și cărora le PASĂ de români. S-a muncit mult și mulțumirile sunt pentru întreaga ECHIPĂ PSD Călărași! Mulțumesc călărășenilor pentru că au votat PSD!”, a afirmat George Chiriță.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide