Handbal / Mai lipseşte doar Karabatic

Sorin Anghel. După o campanie de transferuri fără precedent în istoria sportului călărăşean, CSM Călăraşi este gata pentru performanţă. Lotul lui Sabin Dacău este complet remaniat şi există “pericolul” ca în primul joc al sezonului formaţia călărăşeană să nu mai înceapă cu nici un jucător care a evoluat anul trecut pe Borcea. La meciul cu Universitatea Cluj-Napoca, CSM a început cu Pralea în poartă, iar pe semicerc au evoluat Gavriloaia, Roşca, Pârâianu, Popovici, Şavlovschi şi Mitrea. Se remarcă foarte uşor ca Şavlovschi, folosit ca inter stânga, este singurul jucător din vechea garnitură a Călăraşiului. Acum, Alin Şania, cel mai cunoscut handbalist român al momentului, se pregăteşte cu CSM Călăraşi, având şanse foarte mari să semneze cu clubul condus de către Dumitru Chirilă. Şania, care a evoluat în Germania şi în Asia, evoluează pe postul de inter stânga, astfel că Şavlovschi, jucător esenţial în sezonul precedent, va trece în linia a doua.

Jucătorii aduşi acum de Sabin Dacău la Călăraşi sunt de o valoare indiscutabilă. Când alegi ce e mai bun de la Suceava şi de la Reşita este clar că nu te gândeşti la altceva decât la performanţă. Primarul Daniel Drăgulin este cel mai înflăcărat suporter al handbaliştilor călărăşenilor. Iar acest lucru se vede foarte uşor. Vestiarul este unul scump în acest moment, însă pretenţiile sunt pe măsură. De la Călăraşi, în acest moment mai lipseşte doar Karabatic. În rest, au venit toţi cei care au fost doriţi.

Miercuri seara, călărăşenii au disputat un joc de verificare în compania campionilor de la HCM Constanţa. Formaţia de pe Litoral s-a impus fără probleme, scor 33-25. Partida s-a disputat la Constanţa şi a fost dominată de către formaţia gazda. CSM Călăraşi are însă nevoie de astfel de partide de verificare, pentru a afla care este adevărata valoare a echipei. Următorul meci amical al elevilor lui Sabin Dacău se va disputa în această dimineaţă, cu începere de la ora 11:00, la Bucureşti, împotriva celor de la Dinamo. Miercuri, 4 septembrie, cu începere de la ora 18:00, la Sala Polivalentă din Călăraşi va avea loc prezentarea oficială a lotului de jucători, ocazie cu care se va disputa un meci amical în compania celor de la CSM Bucureşti, formaţie ce va activa în Liga Naţională. Perioada de pregătire a echipei călărăşene se va încheia peste o săptămână, cu participarea la un turneu de pregătire ce va avea loc la Tg. Mureş.

1 Comentariu

  1. preda ion
    30 august 2013 - 12:24

    D-le ziarist pentru cultura ta handbalul e un sport de echipa,2 echipa o face antrenorul, 3. chiar daca Savlovschi nu va prinde echipa are cine sa-l inlocuieasca ( Sanea). Din cate stiu eu Sanea nu prea a jucat in afara a fost rezerva nu a prins echipa ( poate spera sa prinda aici in ROMANIA ) si o prinde.Cine e mai bun inter sa joace, doar Sanea a adus echipa unde este? bafta csm, vedem cum o sa joace.

    Raspunde

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide