În cartierul Livada se va construi, cu fonduri europene, un Centru pentru activități educative

Astăzi, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Municipiul Călărași a devenit beneficiarul de noi fonduri europene, prin semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Înfiinţare Centru pentru activităţi educative şi culturale în cartierul Livada”. Finanțarea este asigurată prin Regio 2014-2020, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.

Contractul de finanțare are o valoare de 2.359.425,55 lei (aprox. 497.000 Euro), cofinanțarea din bugetul local fiind de doar 2% (47.188,51 lei – aprox. 9.900 Euro). Durata de implementare a proiectului este de 33 de luni, din care 18 luni execuția lucrărilor.

Prin proiect se va înființa, în cartierul Livada, un centru pentru activități și culturale și se va moderniza strada Violonist Ion Voicu, stradă prin care se realizează accesul la noua clădire ce va fi construită. Soluția propusă privind modernizarea străzii este condiționată de introducerea unei rețele de canalizare pe această stradă, lucrări ce vor fi realizate cu fonduri din  bugetul local.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide