Încep lucrările de asfaltare pe blv. Nicolae Titulescu

Primăria Municipiului Călărași anunță faptul că, în perioada 09.03.2020 – 12.05.2020, se vor executa lucrări asupra părții carosabile a Bulevardului Nicolae Titulescu, tronson cuprins între b-dul Republicii și strada Speranței.

Acest tronson se va realiza respectând următoarele etape:

• Etapa I (09.03.2020 – 09.04.2020) – Realizarea intersecției B-dul Nicolae Titulescu – B-dul Republicii.

În această etapă, se va închide circulația în intersecția dintre B-dul Nicolae Titulescu și B-dul Republicii, aceasta urmând a fi deviată prin străzile laterale, unde vor fi plantate indicatoare de oprire și staționare interzisă, pentru a se evita aglomerarea zonei ținând cont de lățimile mici ale părților carosabile.

Intersecția cu str. Dunărea, respectiv str. Borcea rămân deschise, însă cu restricții: Tronsonul str. Dunărea – str. Borcea – circulație cu sens unic pe direcția str. Dunărea – Str. Borcea.

Circulația pietonală se va desfășura în condiții de siguranță pe amplasamentul actual al trotuarelor, lucrarea fiind delimitată prin bariere normale și girlande din polietilena sau lanț.

• Etapa II (10.04.2020 – 21.04.2020) – Realizare trotuare

Se va deschide circulația, în regim restricționat, pe tronsonul executat în etapa I și se va ataca zona de trotuare.

Circulația pietonală se va desfășura pe partea carosabilă a B-dului N.Titulescu, respectiv B-dul Republicii, în condiții de siguranță, acesta fiind dirijat printr-un culoar realizat din bariere normale și girlande din polietilena sau lanț.

Circulația rutieră pe B-dul N.Titulescu va fi dirijată prin intermediul balizelor direcționale și a indicatoarelor de circulație.
Intrarea in Intrarea în clădirile limitrofe va fi asigurată cu pasarele mobile.

Pe timpul nopții lucrările vor fi semnalizate cu lămpi având lumina galbenă intermitentă.

Intrarea în școală se va face prin celelalte puncte de acces ce nu sunt afectate de lucrări.

• Etapa III (21.04.2020 – 12.05.2020)– Realizarea intersecției cu strada Dunărea și strada Borcea și a parcului cuprins între acestea.

Se vor ridica restricțiile de pe b-dul Republicii.

Lucrarea va fi delimitat prin bariere normale și girlande din polietilena sau lanț.

Circulația rutieră pe B-dul N.Titulescu va fi dirijată prin intermediul balizelor direcționale și a indicatoarelor de circulație, astfel încât circulația să se desfășoare pe benzile de pe partea dreapta a direcției de mers str. Dunărea – str. Borcea.

Intrarea în clădirile limitrofe va fi asigurată cu pasarele mobile.

Perioadele de lucru pot suferi modificări în funcție de starea vremii, existând în derularea investiției timpi tehnologici ce nu pot fi scurtați.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide